Acasă Actualitate Scurtcircuit între prefectură şi primărie

Scurtcircuit între prefectură şi primărie

DISTRIBUIȚI

Prefectul Mircea Băcală nu se întâlneşte de un timp cu primarul Timişoarei. Se întâlneau, acum câteva luni, în trei – primarul Gheorghe Ciuhandu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi prefectul de Timiş, Mircea Băcală. Întâlniri pentru discutarea problemelor judeţului… În ultimul timp, însă, primarul a refuzat să se mai întâlnească şi cu prefectul. Băcală spune că s-a supărat primarul pe el. Miercuri, însă, prefectul Mircea Băcală a dorit să scoată în evidenţă „modalitatea defectuoasă de colaborare între Instituţia Prefectului şi Primăria Timişoara”. Mai precis este vorba despre un proiect guvernamental pentru construirea unui cămin de bătrâni. Prefectul a propus ca acest cămin de bătrâni să se facă la Deta sau la Timişoara, pentru că puteau fi transmise mai multe locaţii din care se alegea una. Deta a transmis toate datele necesare solicitate de guvern, dar, din ce spune prefectul, Primăria Timişoara nu a transmis decât un CF. Din cele două propuneri rămâne una –asta pentru că numai un cămin de bătrâni se face în fiecare judeţ.

“Timişoara nu mai are nici o şansă să beneficieze de un astfel de cămin de bătrâni”
„În urma radiogramei transmise de către guvern, ni s-a spus că trebuie să se pună de acord prefectul, preşedintele consiliului judeţean şi primarul municipiului de reşedinţă. Au existat două propuneri – una la Deta şi una la Timişoara.  Pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuia să transmitem câteva date de identificare ale acestui teren. Timişoara nici până în ziua de azi, deşi a trecut termenul, nu a trimis aceste date. Termenul a fost în 4 februarie 2010. Timişoara nu mai are nici o şansă să beneficieze de un astfel de cămin de bătrâni. Finanţarea este asigurată de către guvern, printr-un parteneriat public-privat. Construcţia o face guvernul, dar mai departe plata trebuie asigurată de către autoritatea locală”, spune prefectul Băcală. Tabelul pe care l-a solicitat prefectul trebuia să conţină suprafaţa terenului, situaţia juridică, potenţiali participanţi la materializarea proiectului, sistem de finanţare al activităţii, suprafaţa utilă şi altele. Prefectul spune că a solicitat personal primarului aceste date. “Noi am trimis totuşi şi Timişoara, dar doar cu o copie după CF. Noi am fost cei sunaţi că de ce transmitem date incomplete. Şi ne-au respins Timişoara”, spune Mircea Băcală.

“Tot ceea ce ni s-a cerut am trimis în termenele la care ni s-a solicitat”
“Noi am trimis absolut toate documentele care au fost solicitate de prefectură. Dacă ar fi trebuit să mai fie trimis şi altceva, ar fi trebuit să ni se ceară. Tot eeea ce ni s-a cerut am trimis în termenele la care ni s-a solicitat“, spune Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara. Viceoprimarul Adrian Orza – cel care se ocupă de situaţia bătrânilor în municipiul Timişoara – e surprins de afirmaţiile prefectului.  “Niciodată nu m-a sunat să-mi spună că există un program guvernamental. Personal, nu m-a căutat, nu ştiu despre subiectul acesta. Dacă vrei să rezolvi o problemă, o rezolvi. Nu-i nici o tragedie dacă iei telefonul şi suni. Eu vreau să văd… e cusută cu aţă albă, după părerea mea. Nu vreau să acuz pe nimeni, că nu intru în polemici cu nimeni. Oriunde e nevoie de cămine de pensionari. Dacă era interesat, nu cred că nu putea să mă contacteze.”, spune viceprimarul Adrian Orza.

“Era mai bine să spună: «Vrem să facem unde-i primarul nostru»”
Consilierul judeţean PNŢCD Viorel Sasca este, însă, mult mai tranşant: “Era mai bine să spună: «Vrem să facem unde-i primarul nostru». De ce era nevoie să acuze Primăria Timişoara, dacă vroia să mute căminul de bătrâni acolo? Nu mai ţine. Domnul prefect să se ocupe de legalitate, ar fi bine dacă s-ar ocupa…”. Adrian Orza ţine să-i amintească prefectului că guvernul a spus că face şi bazinul olimpic de înot din Timişoara. “Cu bazinul există o hotărâre de guvern, cu aprobarea investiţiei la Timişoara. CNI trebuie să scoată la licitaţie pe SEAP acest lucru. Noi toată ziua ne uităm pe SEAP şi nu apare. Hotărârea de guvern s-a dat anul trecut şi trebuia să înceapă licitaţia. Eu mă întreb ce se întâmplă cu bazinul de înot olimpic, care s-a aprobat că se face în Timişoara. E dată deja hotărâre de guvern. Poate ar fi mai important ca domnul prefect să verifice chestia asta”, spune viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza.

Comentarii

comentarii