Acasă Economic Se apropie termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul Programului IPA de...

Se apropie termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia

DISTRIBUIȚI

Secretariatul Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara reaminteşte potenţialilor aplicanţi din România şi Serbia ai primului apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, că termenul limită pentru depunerea proiectelor este 29 iulie 2009, ora 17:00, ora locală a României, la sediul Secretariatului Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara, atât pentru aplicanţii români cât şi pentru aplicanţii sârbi – str. Proclamaţia de la Timişoara, nr. 5, Timişoara, jud. Timiş, cod 300054, România.
Fondurile IPA alocate în cadrul primului apel pentru propuneri de proiecte sunt în valoare de 10.419.132€. Proiectele care vor fi depuse în cadrul acestui apel trebuie să se înscrie într-una dintre cele trei axe prioritare ale Programului  IPA  de  Cooperare  Transfrontalieră  România – Serbia: 1-Dezvoltarea economică şi socială, 2-Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, 3-Promovarea activităţilor „people to people.”
În perioada mai – iulie 2009, Secretariatul Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara, alături de partenerii instituţionali din Serbia – Autoritatea Naţională, Ministerul de Finanţe şi din România – Autoritatea de Management a programului – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei,  a organizat evenimente de informare, forumuri pentru identificarea de parteneri şi ateliere de lucru interactive în aria eligibilă a programului, pentru a clarifica aspectele legate de întocmirea şi depunerea proiectelor de cooperare transfrontalieră în cadrul acestui prim apel. Participarea largă în cadrul acestor evenimente este încurajatoare şi de bun augur în derularea apelului de proiecte.
Informaţii suplimentare se pot obţine accesând paginile de Internet: www.romania-serbia.net, www.evropa.gov.rs, www.brct-timisoara.ro sau contactând serviciul Help Desk de la sediul BRCT Timişoara, str. Proclamaţia de la Timişoara nr. 5, jud. Timiş, România Tel 0356-426360; Fax 0356-426361; e-mail: ipacbc@brct-timisoara.ro, respectiv serviciul de informare din cadrul Antenei Secretariatului Tehnic Comun – Centar Millennium, Poslovna Kula, III Floor 17 Omladinski Trg St., Vrsac, Serbia.

Comentarii

comentarii