În acest moment, pe DJ 691, între Dumbrăvița și nodul de urcare pe autostrada A1, s-a reușit turnarea asfaltului pe cel puțin două benzi, a anunțat Consiliul Județean Timiș.
Mai rămâne de finalizat doar conexiunea cu centura Timișoarei.
”Avem covor asfaltic pe minim 2 benzi, pe toată lungimea tronsonului 2 al DJ691! Se circulă fluid, iar până la sfârșitul săptămânii constructorul va finaliza legătura cu DNCT, centura Timișoarei. Pentru că este un obiectiv de maximă importanță, iar compania Strabag și-a luat angajamentul public să mobilizeze toate resursele necesare îndeplinirii contractului, s-a lucrat cu 8 echipe, simultan, inclusiv în weekend, până la ora 20”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, după ce a fost pe șantier.