Acasă Eveniment Se fumează în draci, în localurile din Timişoara

Se fumează în draci, în localurile din Timişoara

213
DISTRIBUIȚI

“Fumatul este permis în baruri, discoteci, restaurante şi alte spaţii publice cu destinaţie similară, numai în spaţii special amenajate pentru fumat, cu respectarea următoarelor condiţii obligatorii: să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului public închis destinat clienţilor; să fie delimitate de restul spaţiului public închis, astfel încât să se asigure izolarea completă de acesta;
să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis; să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale, care să asigure eliminarea fumului de tutun; să fie dotate cu scrumiere şi cu extinctoare şi să fie amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor; să fie marcate la loc vizibil cu unul dintre următoarele indicatoare: “Loc pentru fumat”, “Spaţiu pentru fumat”, “Încăpere în care este permis fumatul”, se arată în OUG nr. 5/2008, privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Se mai poate scrie şi: “În această clădire (instituţie, unitate) fumatul este complet interzis”. În cazul barurilor, spaţiilor mai mici de 100 metri pătraţi, proprietarul poate afişa: “În această unitate fumatul este permis”.

Gudronul toxic

Din păcate, oriunde mergi în localurile, discotecile sau restaurantele din Timişoara nu se respectă aceste prevederi şi nefumătorii sunt intoxicaţi de fumul gros şi iute al ţigărilor. În hipermarketuri este şi mai grav, fiindcă fumul se împrăştie în tot spaţiul şi este inhalat de toate persoanele care vin la cumpărături. Deşi există afişul cu “Fumatul interzis!”, chelnerii pun scrumiere pe mese, pentru ca localul să nu-şi piardă clienţii şi pentru a li se permite fumatul, încălcându-se legea. Se pare că nu există nicio şansă  de a se impune respetarea legii. O vreme, după ce a apărut aceste norme, inspectorii de la protecţia consumatorilor Timiş, de la poliţie şi de la direcţia de sănătate publică au făcut controale, dar fără nicio urmare. Oriunde mergi în localurile din Timişoara se fumează în draci şi nu găseşti niciun colţişor nepoluat cu gudroane toxice de ţigară, cu toate că proprietarii care nu respectă noile norme riscă amenzi între 2.500 şi 5.000 de lei.
Medicul Viorica Dumitru (foto), directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, a precizat că abandonarea fumatului scade riscul instalării unor boli grave, cu potenţial letal, la vârstă medie, ceea ce conduce la prelungirea vieţii active şi la creşterea calităţii vieţii. În conformitate cu studiile de monitorizare a comportamentelor de risc la adolescenţii din judeţul Timiş, realizate de către DSP Timiş, fumatul a ocupat, în 2007-2008, primul loc între comportamentele de risc, cu un procent de fumători mai mare de 50%, majoritatea dintre ei fiind fumători ocazionali.

Fumatul dăunează grav sănătăţii

“Începând cu anul 2002, în a treia joi din luna noiembrie, celebrăm “Ziua Naţională fără Tutun”, ocazie de a reaminti celor care fumează beneficiile renunţării la consumul de tutun, cu scopul de a-i încuraja să abandoneze această dependenţă. În acest an, sloganul pentru această ocazie este „Renunţă la fumat pentru o zi. În fiecare zi!”, iar scopul campaniei este de a încuraja fumătorii să renunţe la fumat”, a subliniat Viorica Dumitru.
Amintim că, în Timiş, sunt centre de renunţare la fumat în următoarele oraşe: Timişoara (Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 şi Centrul de Consiliere pentru Renunţare la Fumat din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecto-Contagioase „Victor Babeş”) şi Lugoj (Spitalul Municipal Lugoj). Persoanele care doresc să renunţe la acest viciu beneficiază de consultaţii şi tratament de specialitate. Beneficiile renunţării la ţigară sunt: după 20 de minute, tensiunea arterială revine la normal; după 8 ore, se normalizează nivelul monoxidului de carbon din sânge; după 24 de ore, scade riscul de producere a infarctului miocardic;
după 2-3 săptămâni, se ameliorează circulaţia sângelui şi funcţia plămânilor, iar respiraţia devine mai uşoară; după un an, riscul cardiopatiei ischemice scade la jumătate faţă de un fumător, iar riscul unui accident vascular cerebral devine egal cu al unui nefumător, iar după 10 ani, riscul cancerului pulmonar este la jumătate, comparativ cu un fumător. Detalii la, http://promovare.dsptimis.ro sau la TelVerde 0800878673 (apelabil din reţeaua Romtelecom).

Comentarii

comentarii