Acasă Administraţie Se întâmplă la Arad: Primăria te trimite pe contrasens

Se întâmplă la Arad: Primăria te trimite pe contrasens

DISTRIBUIȚI

S-au cheltuit sume uriaşe de bani la Arad pentru realizarea pistelor de biciclete, dar ele sfidează regulile de circulaţie.

Un exemplu al strategiei administrative „marca Falcă” se regăseşte în cartierul Gai, pe strada Cameliei, o stradă cu sens unic. Aici s-au marcat piste pe ambele sensuri de circulaţie. Dacă respectă semnul montat de Poliţia rutieră, bicicliştii merg pe contrasens, dar dacă se orientează doar după marcajul pistelor de biciclete, ei circulă regulamentar. Mai mult, orice şofer poate reacţiona imprevizibil când vede o bicicletă venind pe sens opus.

În aceste condiţii se pune fireasca întrebare care a fost calitatea profesională a proiectantului şi executantului, cum nu şi-au dat seama de situaţia creată, cum de nu au luat măsuri? De asemenea, cum a fost recepţionată lucrarea? Dacă vor exista accidente, cine își asumă răspunderea: firma, primăria, poliția?

În cazul străzii Cameliei din cartierul arădean Gai s-a implicat şi deputatul USR Segiu Vlad. El a sesizat Poliţia Rutieră Arad pentru a vedea cum o situaţie demnă de noaptea minţii, la Arad este considerată o normalitate.

 „Dacă activa în mediul privat, sunt sigur că Gheorghe Falcă era concediat în primele 30 de zile de activitate. Pe măsură ce dă în folosinţă lucrări pe care şi le însuşeşte, ca primar, vedem adevăratul său nivel profesional: zero. Se folosește de banii arădenilor pentru a poza în mare vizionar, în timp ce realitatea ne demonstrează fix pe dos”, a declarat deputatul Sergiu Vlad.

Comentarii

comentarii