Acasă Special Se joaca meciul politic al secolului

Se joaca meciul politic al secolului

DISTRIBUIȚI

Cel mai important meci politic al secolului XXI se joaca acum. Chiar acum. La Washington. De rezultatul acestuia depind multe. Efectul inclestarii dintre republicani si democrati va reverbera la nivel planetar. Pretutindeni. Cine va castiga? Obama, sustinut de democrati, ori republicanii?

In aceste momente, in spatele usilor inchise, in ciuda faptului ca suntem in primele ore ale diminetii, la Washington inca se negociaza. Ce? Democratii doresc, pentru a duce la bun sfarsit proiectele presedintelui Barack Obama, ridicarea plafonului de indatorare al Statelor Unite cu inca 2.400 miliarde dolari. Harry Reid, liderul majoritatii democrate, a fost atentionat in scris de catre republicani ca aceasta pretentie nu va fi aprobata in Congres. Din aceasta perspectiva, liderul republicanilor, Mitch McConnell este extrem de ferm. In consecinta, revin asupra subiectului, incercand sa deslusesc ce ar putea urma.
In primul scenariu, cel in care republicanii nu cedeaza si nici democratii nu renunta la proiectele lor sociale, extrem de costisitoare, Statele Unite intra in incapacitate de plata. Cea mai mare parte a celor peste 14.000 miliarde USD, reprezentand datoria publica a Statelor Unite, este fata de propriile firme, fata de propriile banci si fata de propriii cetateni. Aceasta informatie ar fi de natura sa linisteasca spiritele mai infierbantate din lume. In sensul ca nu planeta va fi cea afectata, ci America de Nord. Este fals. Chiar daca datoria publica a statului american ar fi suta la suta interna, teribila bulversare pe care o poate produce incetarea de plati, respectiv falimentul temporar al statului, ii va zgudui pe toti investitorii americani, indiferent de piata pe care ei lucreaza in prezent. Deja, in asteptarea unui deznodamant, de o buna vreme de timp, bancile din lumea intreaga stau pe bani si amana acordarea de credite. Ceea ce poate conduce la griparea economiei mondiale. Daca nu va exista un compromis la Washington, pentru America se declanseaza, la proportii mult mai mari, ingrozitorul scenariu din 1929. Daca atunci explozia de pe Wall Street a afectat intreaga lume, putem sa ne imaginam ce s-ar putea intampla acum. In conditiile globalizarii. Terapia de soc pe care o implica recunoasterea falimentului va dura cativa ani. Si, evident, victimele nu vor fi doar cetateni americani.
 
Cititi mai mult pe CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/se-joaca-meciul-politic-al-secolului
 

Comentarii

comentarii