Acasă Actualitate Se lucrează pe șantierul de la Conacul Mocioni din Foeni

Se lucrează pe șantierul de la Conacul Mocioni din Foeni

DISTRIBUIȚI

Lucrările de reabilitare ale Conacului Mocioni din Foeni au început, a anunțat Consiliul Județean Timiș. Investiția posibilă prin accesarea unei finanțări europene nerambursabile din Granturile SEE (Spațiului Economic European), în cadrul Programului RO-Cultura ar trebui finalizată în luna decembrie.

În urma lucrărilor, imobilul istoric de clasă A va fi reabilitat integral. Potrivit proiectului, la parter se vor amenaja un salon de primire și un hol de onoare, ce vor permite găzduirea unor evenimente complexe. De asemenea, un colț muzeal va reda atmosfera specifică familiei Mocioni. Va fi realizată și o bibliotecă dotată inclusiv cu tehnologii moderne, interactive, precum și o cafenea culturală. Curtea și grădina vor fi amenajate peisagistic, pentru a permite organizarea de evenimente în exterior. Subsolul și podul vor fi igienizate, consolidate și vor servi ca spații tehnice. Lucrările de reabilitare ar urma să fie finalizate până în luna aprilie 2024, conform documentației.

„Demararea lucrărilor a fost un efort considerabil al aparatului de specialitate. Vorbim atât de un imobil istoric, cât și de o finanțare nerambursabilă printr-un program deosebit de exigent. Putem spune că investiția a intrat în linie dreaptă. În paralel, lucrăm și la celelalte activități ale proiectului. La final, în 2024, ne vom bucura de un nou punct important pe harta turistică a Timișului, așa cum ne place să vizităm în vacanțele de peste graniță”, a declarat președintele CJ, Alin Nica.

Conacul va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice. Vor fi organizate acțiuni intersectoriale, culturale, educaționale, patrimoniale și turistice, campanii de sensibilizare și informare, vizite de studiu, rezidențe de artă stradală și amenajare peisagistică, baluri caritabile etc. De altfel, se dorește revigorarea economică, socială și culturală a întregii zone, prin atragerea de turiști, având în vedere valoarea națională și universală a Conacului Mocioni din Foeni.

Comentarii

comentarii