Acasă Actualitate Se schimbă vremea. Cod galben privind cantităţi însemnate de apă şi vânt...

Se schimbă vremea. Cod galben privind cantităţi însemnate de apă şi vânt puternic, în 20 de judeţe

DISTRIBUIȚI

Meteorologii anunţă că, până sâmbătă seară, vor fi ploi şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, iar de sâmbătă vremea se va răci. În jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali se vor acumula cantităţi însemnate de apă, iar vântul va avea intensificări în Dobrogea şi estul Munteniei, în total 20 de judeţe din aceste regiuni fiind sub Cod galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă de joi, de la ora 12.00, până sâmbătă la ora 21.00

“În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul şi sud-estul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 80 km/h. Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil şi vijelii”, a arătat ANM.

Potrivit meteorologilor, începând de sâmbătă, vremea se va răci treptat. Din dimineaţa zilei de duminică, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge.

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului, valabilă de joi de la ora 18.00 până sâmbătă, la ora 21.00.

“În intervalul menţionat, în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat şi Maramureş cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea şi în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h şi izolat peste 70…75 km/h”, au transmis meteorologii.

Astfel, va fi Cod galben de ploi în judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Timiş şi Vâlcea. Cod galben de vânt va fi în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea.

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă, dar va deveni instabilă din după-amiaza zilei de vineri, când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. Trecător, ploi slabe, vor fi şi pe parcursul zilei de joi. Temperaturile maxime se vor situa între 20 şi 25 de grade, iar cele minime între 9 şi 11 grade.

Comentarii

comentarii