Acasă Actualitate Se scumpeşte căldura

Se scumpeşte căldura

164
DISTRIBUIȚI
altPrimăria Timişoara organizează luni, 20 iulie, în Sala de Consiliu a instituţiei, începând cu ora 15, o dezbatere publică privind  preţul local al energiei termice facturată populaţiei şi acordarea ajutoarelor pentru încalzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat. Proiectul ce va intra în dezbatere este afişat la sediul primăriei, putând fi studiat şi pe site-ul www.primariatm.ro – la rubrica “Proiecte de hotarire ale Consiliului local”. 

Cei interesaţi se pot adresa până în data de 24 iulie 2009 şi în scris cu propuneri privitoare la acest material, Biroului Relaţii Publice al Primăriei, în format electronic – la adresa valeriu.iocsa@primariatm.ro, sau prin fax, la nr. 0256/204.886. 
 
Majorare cu 15% de la 1 august
 
În prezent, preţul energiei termice facturată timişorenilor este de 162,62 lei/Gcal, fiind neschimbat din 2007. Căldura ajunge la consumatori la acest preţ fiind subvenţionată de la bugetul de stat şi bugetul de local, deoarece, din 2008, preţul mediu de producere a energiei termice şi tarifele serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare a fost modificat la 288,27 lei/Gcal. Astfel, propunerea municipalităţii este ca preţul energiei termice facturat timişorenilor să crească, începând cu 1 august 2009, cu 15 procente. Dacă “Proiectul de hotărâre privind preţul local al energiei termice facturată populaţiei şi acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat” va fi aprobat de consilierii municipali în plenul de la sfârşitul acestei luni, timişorenii vor plăti, începând cu luna august a acestui an, 187 de lei/Gcal. „Propunerea pentru noul preţ de facturare la populaţie a energiei termice de187 lei/Gcal a plecat de la premiza reducerii subvenţiei acordată operatorului pentru energia termică livrată populaţiei, astfel din preţul mediu al energiei termice livrată de Colterm de 288,27 s-a scăzut compensarea unitară la combustibil de 71,87 lei/Gcal (sumele pentru creşterile neprevizionate ale combustibilului se acordă operatorului din bugetul local prin transfer de la bugetul de stat – Ordonanţa de Guvern nr. 36/2006 articolul 4 aliniat şi Decizia ANRSC nr. 297/25.11..2008) iar autoritatea administraţiei publice locale (Ordonanţa de Guvern nr. 36/2006, articolul 4) asigura din bugetul local sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă, după acordarea sumelor de la bugetul de stat, dar nu mai puţin de 10% din valoarea costurilor totale, adică 28,83 lei/Gcal”, se arată în referatul proiectului de hotărâre ce vizează scumpirea energiei termice.
 
Ajutoare pentru încălzirea locuinţei
 
“Ţinând cont de gradul redus de suportabilitate din partea populaţiei al preţului majorat al energiei termice (pentru încălzire şi apă caldă) furnizată în sistem centralizat, se impune menţinerea de către Consiliul local al Municipiului Timişoara, pentru perioada noiembrie 2009 – aprilie 2010, a sistemului de acordare a ajutoarelor suplimentare pentru încălzirea locuinţei, sistem care a avut un impact direct asupra familiilor defavorizate şi a fost aplicabil în perioada noiembrie 2007 – aprilie 2009”, se arată în referatul aceluiaşi proiect de hotărâre, care propune “Suplimentarea din bugetul local, a ajutoarelor pentru încalzirea locuintei pentru perioada noiembrie 2009-martie 2010 peste cele stabilite prin art.1 alin.(2) din Hotarârea de Guvern nr.1197/2007”. 
 
 
 

Comentarii

comentarii