Listele candidaților pentru alegerile Consiliului local al CMT și a Adunării generale au fost verificate la Timiș, au fost trimise către CEC (Comisia Electorală Centrală), care au fost verificate și aprobate, iar CEC a trimis către Comisia Electorală Teritorială (CET) Timiș lista finală cu candidații pentru buletinele de vot.
După finalizarea alegerilor, CEC a trimis către CET Timiș doar numele celor validați fără se îi menționeze pe cei nevalidați și nici motivul invalidării acestora, deși aceștia au fost votați în turul II al alegerilor și aleși cu număr de voturi corecte. Așadar, lista nu îi mai cuprindea pe acei 4 în Consiliul local și pe cei 2 în Adunarea generală, care au apărut pe lista finală a rezultatelor alegerilor aprobate de către CEC). De aici situația s-a cam complicat.
CEC nu dăduse un răspuns scris și explicație la această situație, impunând continuarea procesului electoral post vot, pentru alegerea Biroului executiv local, ca și cum această situație nu există.
Prezentăm un rezumat al activităților!
1: Se alege comisă electorală teritorială, formată din 5 membrii (1 președinte, 1 vicepreședinte, 1 secretar și 2 membrii). Pe lista sunt trecuți și membrii supleanți.
2: Comisia electorală teritorială se întrunește pentru a fi valida.
3: În perioada stabilită de Comisia Electorală Centrală și trimisă către fiecare Conidia Electorală Timiș CET se depun dosarele de candidatura pentru Consiliul Colegiului Medicilor teritorial, cât și pentru Adunarea generală
4: După fiecare dosar de candidatură primit, acesta este verificat de CET Timiș, pentru a fi validat de aceștia. După verificare sunt retrimise către depunător pentru a putea a reglementa eventualele probleme.
5: După afișarea rezultatelor candidații înscriși pot depune contestații pentru eventualele probleme apărute.
6: Se trimit către CEC toate dosarele de candidatură care sunt validate de către aceștia și sunt trimise listele finale ale candidaților către CET Timiș pentru a putea fi imprimate buletinele de vot.
7: În dată de 20-22 septembrie 2024 (pentru Timiș s-a hotărât că în 20-21), vor fi alegerile pentru Consiliu și Adunarea generală, atât în format fizic (la sediul CM Timiș), cât și on-line prin cabina de vot electronică.
8: Pentru că în primul tur nu a fost cvorum pentru alegeri se merge în turul II.
9: În dată de 4-6 octombrie (pentru Timiș 4-5 octombrie) s-a organizat turul II de alegeri, care a decurs fără incidente.
10: În data de 06.10.2024, se publică pe site-ul CM Timiș lista cu cei aleși (Consiliu+ Adunare Generală AG).
11: Tot în data de 06.10.2024, se primește o adresă de la echipa IT a CEC, în care se specifică, că în județul Timiș voturile online nu au fost complet decriptate și numărate și se reface numărarea online a voturilor, care este retrimisă către CET Timiș, pentru a se aduna cu voturile fizice și pentru a se face lista finală cu rezultatele alegerilor.
12: În dată de 07.10.2024 ora 17, se afișează lista cu rezultatele finale ale alegerilor
13: Lista final alegeri postată pe site-ul CM Timiș : https://www.colegmed-tm.ro/public/data_files/media/alegeri/2024/202410071702-Proces%20Verbal%20desfăşurare%20alegeri%20actualizat%20în%2007.10.2024%20afișat%20în%2007.10.2024%20ora%2017,00.pdf.
14: După afișarea listelor finale există perioada de depuneri de contestații – pentru Timiș au existat un număr de 6, care au fost trimise către CEC pentru soluționare
15: În dată de 09.10.2024, CET Timiș se întrunește și afișează lista după soluționarea contestațiilor. CEC decide respingerea contestațiilor și decide în unanimitate de voturi finalizarea listelor membrilor și a emis mandatele acestora. : Lista afișată pe site CM Timiș: https://www.colegmed-tm.ro/public/data_files/media/alegeri/2024/202410101309-Proces%20Verbal%20din%2009.10.2024%20%20după%20soluţionarea%20contestaţiilor%2010-10-2024.pdf.
16: În data de 10.10.2024 pe site-ul CM Timiș, este postată lista finală : https://www.colegmed-tm.ro/public/data_files/media/alegeri/2024/202410101309-10.10.2024%20Lista%20finală%20a%20reprezentanţilor%20aleşi%20în%20AG%20a%20CMR%2010-10-2024.pdf
17: În dată de 11.10.2024, CEC trimite decizia nr. 52/10.10.2024 prin care emite mandatele validate ale membrilor (afișată pe site CM Timiș): https://www.colegmed-tm.ro/public/data_files/media/alegeri/2024/202410110757-Decizie%20CEC%20nr.%2052%20Timis_validare%20mandate%2011-10-2024.pdf
18: După emiterea mandatelor în lista finală (menționată mai sus), nu se regăsesc 4 persoane în Consiliul teritorial respectiv 2 membrii în Adunarea generală, care au fost votați și au împlinit toate criteriile de candidatura și care s-au calificat prin votul din partea votanților (medici membrii ai CM Timiș) din jud. Timiș.
În aceeași decizie (52), se solicită de către CEC trimiterea următorilor 4 candidați pentru consiliul local și 2 pentru adunarea generală, aflați pe listă (au fost 42 de candidaturi pentru 21 de locuri eligibile în consiliu, respectiv 30 de candidaturi pentru 25 de locuri în adunarea generală). În cazul în care CET Timiș nu trimite candidaturile noi, din răspunsul CEC reiese că CET Timiș trebuie să își asume toată responsabilitatea legală față de netrimiterea mandatelor noi.
19: În data de 11.10.2024, se solicită de către membrii care nu apar pe lista finală (deși au întrunit toate condițiile), justificarea respingerii la nivelul CEC.
- În data de 11.10.2024 la ora 11, Comisia Electorală Teritorială se întrunește fizic (toți membrii), care după ora 13:00 când a fost termenul limita de ridicare a mandatelor, solicită către CEC motivarea invalidării / neafișării celor 4, respectiv 2 care nu figurează pe lista finală a mandatelor.
21: În data de 13.10.2024, întrucât nu se primește răspuns la adresa către CEC, Comisia Electorală Teritorială Timiș anunță prin decizia nr. 1 /13.10.2024 : https://www.colegmed-tm.ro/public/data_files/media/alegeri/2024/202410131306-Decizie%20CET%20Timiş%20nr.1%20din%2013.10.2024.pdf, suspendarea procesului electoral până la soluționarea adresei trimisă în dată de 11.10.2024.
22: În data de 13.10.2024 Comisia electorală teritorială Timiș primește răspuns de la CEC, că procesul electoral trebuie continuat, fără a se primi motivații față de invalidarea / neafișare a candidaturilor și că CET Timiș va fi responsabil dacă județul Timiș va fi “exclus” de pe lista reprezentanților.
În aceste circumstanțe s-a trimis lista conform solicitărilor CEC, adică cu următorii clasați, care să substituie pe cei 4 respectiv 2, dar s-a menționat că CET Timiș își declină responsabilitatea pentru această solicitare.
Contestațiile au fost făcute de prof.dr. Lazăr Fulger Octavian, primul clasat pe lista votanților la consiliul local al CMT, de prof.dr. Simu Mihaela, dr. Musta Virgil și dr. Nodiți Gheorghe.
Unele explicații
Dr. Dima Claudiu – președintele Comisiei Electorale Teritoriale Timiș, a explicat că au fost cerute lămuriri de la Comisia Electorală Centrală despre mandatele care nu sunt pe lista celor validate și cum se procedează mai departe.
”CEC a răspuns să se emită mandate pentru următorii patru clasați la consiliu. Conform regulamentului electoral nu se pot emite alte mandate până nu sunt invalidate cele patru de la consiliu și două de la adunarea generală. Neprimind niciun răspuns, duminică, a avut loc o ședință a Comisiei Electorale Teritoriale Timiș, și s-a decis suspendarea procesului electoral până nu există un răspuns de la Comisia Centrală. CEC a trimis o adresă către CET Timiș în care a spus că va trimite deciziile de invalidare pe cele șase mandate, dar să fie reluat procesul electoral, pentru că altfel nu va mai fi o încadrare în calendar, având în vedere că, în 16 octombrie, trebuia să aibă alegerile pentru Biroul Consiliului Teritorial.
Dacă nu va fi urmat calendarul electoral, Colegiului Medicilor Timiș riscă să rămână fără conducere. Atunci a mai fost făcută o ședință duminică seara și s-a decis reluarea procesului electoral, bazându-se pe faptul că vor primi acele decizii, care au ajuns luni de la Comisia Centrală Electorală”, ne-a declarat Dr. Dima Claudiu.
Contestatarii nu vor primi însă răspuns de la Comisia Centrală, fiindcă în regulament nu se prevede să contestarea unei decizii de invalidare.
“Noi am continuat procesul electoral, fiindcă, dacă nu îl continuam, rămâneam blocați. Dacă trecea termenul de alegeri a biroului, Colegiul Medicilor Timiș rămânea blocat și nu putea să funcționeze normal. Se acceptă prelungirea mandatului vechii conduceri, dar pe un termen limitat”, a concluzionat Dr. Dima.
Joi, au avut loc alegeri pentru noul birou al consiliului, fără cele patru mandate invalidate la consiliu. Urmează ca cei care au mandatele invalidate să hotărască fiecare dacă merge pe calea justiției sau prin contencios administrativ împotriva Comisiei Electorale Centrale.
“Asta va fi o decizie pur personală a fiecărui candidat. Aceasta e situația care s-a întâmplat, cu toate că noi am cerut din timp explicații, au venit foarte târziu din partea Comisiei Electorale Centrale. Nu am avut altă soluție, decât să mergem mai departe”, a mai spus dr. Dima.
Comentarii
comentarii