Acasă Administraţie Senatorul Igaș a salvat administrația locală: prin intervenția sa, s-a evitat nulitatea...

Senatorul Igaș a salvat administrația locală: prin intervenția sa, s-a evitat nulitatea a peste 3000 de hotărâri ale consiliilor locale

DISTRIBUIȚI

igas senatorSenatorul Constantin Traian Igaș a reușit, prin demersurile sale, să reglementeze practica neunitară în procesul de alegere pentru funcţiile de viceprimar, respectiv pentru funcţiile de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene. Parlamentarul arădean s-a adresat ministrului de interne după ce a sesizat, în cadrul unei ședințe de constituire a unui consiliului local, practica neunitară în aplicarea Legii administrației publice locale. „Guvernul a acționat în consecință la sesizarea mea, și poate și a altor demnitari, și a completat cu o ordonanță de urgență legea administrației publice locale pentru evitarea, pe viitor, a interpretărilor diferite. Interpretările diferite au fost clarificate de ordonanță, în sensul în care am aplicat și eu articolul din Legea nr. 215 în situația pe care i-am adus-o la cunoștință ministrului de interne. Articolul introdus prevede faptul că la alegerea viceprimarului participă şi votează consilierul local care candidează la funcţia de viceprimar”, a declarat fostul ministru de interne. Intervenția Guvernului prin ordonanță de urgență s-a făcut pentru a evita situaţia în care multe dintre cele 3.228 de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene puteau fi considerate nule. „În legea 215 nu a existat o interdicție expresă pentru consilierul local de a-şi exercita dreptul de vot pentru alegerea sa în respectiva funcţie. Cu toate acestea, exercitarea acestui drept de vot a fost considerată de unele instituţii ale prefectului ca fiind o situaţie de conflict de interese, situaţie în care hotărârile adoptate puteau fi considerate nule de drept. Acest lucru ar fi afectat gestionarea treburilor publice ale respectivelor comunităţi locale“, a explicat senatorul arădean.

Comentarii

comentarii