Acasă Eveniment Sentință în cazul crimă transmise live pe Facebook, sub ochii unei fetiţe:...

Sentință în cazul crimă transmise live pe Facebook, sub ochii unei fetiţe: 15 ani şi 8 luni de închisoare

DISTRIBUIȚI

Tânărul de 32 de ani, din Arad, care a ucis un tânăr şi şi-a înjunghiat fosta iubită, a fost condamnat la închisoare.

Crima a fost transmisă live pe Facebook, în timpul unei petreceri în care fosta iubită a atacatorului dansa cu un alt bărbat.

Scenele înfiorătoare s-au petrecut pe 4 iulie 2019, în satul Nădab din Arad, atunci când fosta iubită a criminalului a organizat o petrecere şi a transmis imaginile live pe Facebook.

Tribunalul Arad a decis să îl condamne pe Iosif Modiglian Lasco la 15 ani şi 8 luni de închisoare.

“Condamnă pe inculpatul Lasco Modiglian Iosif – arestat preventiv în cauză în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 14/05.07.2019 al Tribunalului Arad, în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, la: -14 ani închisoare pentru infracţiunea de omor. (…) Condamnă pe inculpatul Lasco Modiglian-Iosif, la: – 3 ani închisoare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe. (…) Condamnă pe acelaşi inculpat Lasco Modiglian-Iosif, la: – 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu. (…)Contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de un an şi opt luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 15 (cincisprezece) ani şi 8 (opt) luni închisoare”, se arată în decizia Tribunalului Arad.

Hotărârea nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Pe 4 iulie 2019, fosta iubită a lui Iosif Modglian Lasco a transmis live pe Facebook o petrecere din casa părinţilor ei.

Pe imagini, tânăra de 22 de ani se poate observa în timp ce dansează cu un alt bărbat, iar live-ul a fost urmărit de fostul ei iubit.

Cuprins de gelozie, tânărul a pus mâna pe un cuţit şi s-a dus în casa fostei iubite şi a început să o înjunghie.

Fratele femeii (24 de ani) a sărit în apărarea ei şi a fost, la rândul său, înjunghiat de mai multe ori de atacator.

Scenele violente s-au petrecut chiar sub ochii fiicei atacatorului care se afla în aceeaşi cameră.

După atac, criminalul a fugit acasă şi s-a înjunghiat cu acelaşi cuţit, însă a supravieţuit, la fel ca şi fosta lui iubită.

Fratele tinerei şi-a pierdut viaţa din cauza rănilor foarte grave, două zile mai târziu.
Sursa: observator.tv

Comentarii

comentarii