Acasă Eveniment Sergent major MApN, prins în timp ce transporta opt migranţi din zona...

Sergent major MApN, prins în timp ce transporta opt migranţi din zona Jimbolia către Timişoara, arestat preventiv

DISTRIBUIȚI

Un sergent major a fost arestat preventiv pentru trafic de migranţi, acesta fiind depistat în timp ce transporta opt migranţi din zona Jimbolia către Timişoara. 

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara au dispus, joi, începerea acţiunii penale faţă de un sergent major, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

“În fapt, s-a reţinut că inculpatul sergent major, în data de 30 august 2022 a fost oprit de către organele de poliţie în timp ce efectua un al doilea transport de migranţi (opt) din zona de frontieră Jimbolia către municipiul Timişoara”, se arată în comunicat.

Sergentul major MApN a fost prezentat, joi, Tribunalului Militar Timişoara, iar instanţa a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, scrie news.ro.

Procurorii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a fost comisă fapta.

Comentarii

comentarii