Acasă Actualitate Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar în Giroc...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar în Giroc și Chișoda, marți, 30 mai

DISTRIBUIȚI

Compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, marți, 30 mai, în localitățile Giroc și Chișoda din județul Timiș. Sistarea serviciului de distribuție este necesară pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către compania Transgaz.

Astfel, marți, 30 mai, în intervalul orar 8:00-18:00, va fi întreruptă distribuția gazelor naturale atât în comuna Giroc, integral, cât și în satul aparținător Chișoda.

 Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Comentarii

comentarii