Acasă Economic Sesiune de comunicări doctorale în management

Sesiune de comunicări doctorale în management

DISTRIBUIȚI

Societatea Academică de Management din România (SAMRO) și Centrul de Cercetare în Management şi Schimbare Organizaţională al Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara organizează, în perioada 2 – 3 iulie, prima ediție a Sesiunii de Comunicări Doctorale în Management cu titlul “Managementul organizaţiilor din România în etapa actuală”.

Evenimentul se încadrează în strategia de dezvoltare a cercetării științifice a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor a Universității de Vest din Timișoara. La acest eveniment vor participa 38 de profesori universitari, conducători de doctorat în management şi studenţi doctoranzi din toate centrele universitare importante din România – Timișoara, Craiova, Cluj Napoca, Iași, București, Sibiu și Târgoviște. Obiectivele acestei manifestări științifice sunt schimbul de informaţii şi realizarea de dezbateri legate de temele de cercetare actuale pentru managementul organizațiile din România. De asemenea, reprezentanţii centrelor de cercetare doctorale, şi nu numai, vor dezbate tematici precum “Practici şi teme de cercetare actuale în şcoala doctorală românească” în vederea îmbunătăţirii calităţii cercetării în domeniul managementului. Lucrările vot fi moderate de profesori universitari și conferențiali de la Catedra de Management a Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universităţii de Vest. La eveniment sunt încurajaţi să participe toţi cei interesaţi de temele actuale de cercetare în domeniul managementului, precum şi cei care doresc să se familiarizeze cu cercetarea doctorală din România. Evenimentul va demara vineri, 2 iulie, începând cu ora 9.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran”, str. V. Pârvan, nr. A4, Timişoara.

 

Comentarii

comentarii