Acasă Cultura Sezonul România-Franța 2019: Transmission Romanie ultimul act, la Casa Artelor Timișoara

Sezonul România-Franța 2019: Transmission Romanie ultimul act, la Casa Artelor Timișoara

DISTRIBUIȚI

Sezonul România-Franța 2019. Joi 13 iunie, de la ora 19.300, iubitorii de artă sunt invitați la un eveniment inedit intitulat “Libertate pentru plante și un nou pact pentru umanitate”, la Casa Artelor, str. Pacha nr. 8 Timișoara.

Manifestarea – organizată în parteneriat cu Asociația T-Act, Institutul Francez Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș – reprezintă ultima etapă a proiectului Transmission Roumanie (București-Cluj-Napoca-Iași-Timișoara), inițiat de artistul Yann Toma, în dialog cu criticul de artă și teoreticianul Cristian Nae.

Artistul propune o privire asupra aspectelor care fundamentează astăzi conștiința noastră socială și cea legată de mediul natural. Având un caracter participativ și performativ, proiectul se constituie într-un exercițiu de relaționare interumană prin intermediul unui limbaj universal, cel al codului Morse.

Mesajele traduse în semnale luminoase generate de dispozitive concepute de artist funcționează ca pretext pentru reconfigurarea simbolică a unui țesut social fragmentat de intervenția brutală a capitalismului agresiv.

Yann Toma este un artist francez contemporan preocupat nu doar de estetică, ci și de actualitatea socio-politică, asumând o conștiință a responsabilității conturate de un crez civic ce i-a permis numeroase colaborări cu actori din sfera industrială, politică sau a cercetării.

Artistul este președinte al Ouest-Lumière, fostă întreprindere de electricitate din Lyon creată la începutul secolului al XX-lea, pe care a readus-o la viață în 1991.

De asemenea, Yann Toma este cercetător în cadrul Universității Paris-1 Panthéon-Sorbonne și ocupă, în mod excepțional, funcția de artist observator-antreprenor în cadrul ONU, participând, în această calitate, la Conferința Părților în contextul Convenției Cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (COP21) în 2015.

Ferm convins de importanța recuperării și prezervării țesutului social, Yann Toma apelează la noțiuni precum energia artistică sau puterea energiei transformatoare a maselor pornind de la memoria colectivă. Un exemplu în acest sens este opera participativă Human Energy, creată în contextul negocierilor din timpul COP21.

Artistul a strâns 75 de milioane de persoane în jurul Turnului Eiffel printr-o aplicație pentru telefonul mobile, Runtastic, transformând simbolul parizian într-o imensă antenă de propagare a energiei artistice timp de o săptămână. Operele sale se regăsesc în numeroase colecții, inclusiv la Centrul Georges Pompidou din Paris.


Comentarii

comentarii