Acasă Actualitate Sf. Nectarie, 100 ani! PS Lucian: ”Trăim vremuri grele, bolile ne copleșesc,...

Sf. Nectarie, 100 ani! PS Lucian: ”Trăim vremuri grele, bolile ne copleșesc, cancerul, coronavirusul…!”

DISTRIBUIȚI

Un important așezământ monahal din cadrul Episcopiei Caransebeșului, județul Caraș-Severin, ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul și-a sărbătorit hramul, luni, 9 noiembrie.

În mijlocul obștii monahale al Schitului Feneș, s-a aflat PS Lucian, episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi. Credincioșii și pelerinii au participat la bucuria duhovnicească din ziua hramului, având posibilitatea să se roage Sfântului Nectarie și să se închine la fragmente din moaștele lui.

„Suntem în acest an la centenarul mutării la cer a Sfântului Nectarie. El a trecut la cele veșnice în 8 noiembrie 1920, și iată la 100 de ani, chiar de ziua de cinstire și pomenire a sa, suntem în comuniune euharistică, în rugăciune intensă, aici, într-un așezământ ocrotit de Sfântul Ierarh Nectarie.

L-am rugat pe acest prieten al lui Hristos să mijlocească și pentru noi înaintea Mântuitorului, Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre”, a spus PS Lucian.

Ierarhul a mai subliniat și faptul că „trăim vremuri grele, bolile ne copleșesc, cancerul, coronavirus și alte boli sunt peste neamul omenesc, dar Sfântul Ierarh Nectarie, grabnic ajutător și mult folositor, ne poate scăpa cu rugăciunile lui de aceste boli. De aceea, în fiecare an de ziua sa și nu numai, se cuvine să-l pomenim și să-l cinstim pe acest ierarh din Eghina, care a fost preaslăvit de Domnul pentru viața sa curată, o viață îngerească. Nu întâmplător Sfântul Nectarie a fost chemat în Împărăția lui Dumnezeu de ziua Sfinților Îngeri”.

În cadrul Sfintei Liturghii PS Lucian l-a hirotonit diacon pe teologul Ioan Busuioc, care după ce va fi hirotonit preot va merge să slujească în Parohia Plugova din Protopopiatul Băile Herculane.

Schitul Feneş cu hramul „Sfântul Nectarie” este situat în satul omonim din comuna Armeniș și a luat fiinţă în anul 2001, iar în septembrie 2008 a fost transformat în schit de călugări. Cadrul natural, alcătuit din păduri de fag şi brad, oferă un cadru prielnic pentru desfăşurarea de activităţi duhovniceşti, culturale şi sociale pentru credincioşii iubitori de spiritualitate ortodoxă.

În cursul anului, dar mai ales la hram vin foarte mulți pelerini să se roage sfântului Nectarie pentru a primi vindecare sufletească și trupească, dar vin și să-i mulțumească lui Dumnezeu și sfântului tămăduitor, deoarece mulți au primit vindecare în urma rugăciunilor făcute la Schitul Feneș.

Comentarii

comentarii