Acasă Actualitate Sfântul Nicolae, prăznuit în Caraș Severin

Sfântul Nicolae, prăznuit în Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

În duminica a 27-a după Rusalii, în 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, PS Lucian, episcopul Caransebeșului, a fost alături de slujitorii și credincioșii Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Părintele Episcop a vorbit la finalul slujbei despre minunea ce a săvârșit-o Mântuitorul cu femeia gârbovă, dar și despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Nicolae.

Referindu-se la femeia gârbovă ierarhul a explicat de ce Mântuitorul a vindecat-o. „Această femeie reprezintă tot neamul omenesc care este gârbovit de păcate, iar Mântuitorul vine pe pământ și ne dezleagă pe toți.

Nu mai suntem gârboviți de păcatul adamic și de păcatele moșilor și strămoșilor noștri, pentru că prin Botez avem harul Duhului Sfânt care lucrează în noi. Dar pentru că în timpul vieții noi păcătuim avem la îndemână Taina Pocăinței și Hristos ne așteaptă la biserică ca să redevenim verticali, oameni ai echilibrului, pentru că deși trăim în legea harului suntem gârboviți de păcatele pe care le săvârșim”.

„Hristos ne așteaptă la biserică ca să ne dăruiască iertare de păcate, ca noi să ne îndreptăm și să ne ridicăm. Suntem îndemnați să venim la biserică și să redevenim curați așa cum am fost după Taina Sfântului Botez”, a subliniat preasfințitul Lucian.

Vorbind și despre Sfântul Ierarh Nicolae Părintele Episcop a îndemnat să călcăm pe urmele sfinților căci ei au călcat pe urmele lui Hristos. 

„Sfântul Nicolae s-a dovedit a fi un autentic următor al Mântuitorului Iisus Hristos. El ne îndeamnă să fim apărători și mărturisitori ai dreptei credințe în aceste vremuri complicate și în același timp să fim blânzi, smeriți, răbdători și milostivi. Sfântul Ierarh Nicolae i-a iubit pe toți oamenii, mai ales pe cei săraci, pe orfani, pe văduve, pe cei pe care nimeni nu-i băga în seamă și nu-i ajuta. Și noi la fel trebuie să facem, să-i cercetăm pe cei bolnavi, să le fim alături și să avem grijă de cei ce ne cer ajutorul”, a mai spus ierarhul.     

Toți copiii și tinerii cei ce au fost la sfânta biserică au primit din partea Preasfințitului Lucian mai multe daruri, întrucât astăzi a fost cinstit Sfântul Ierarh Nicolae, cel care s-a remarcat în viața sa ca un om milostiv care ajuta pe aproapele.

Comentarii

comentarii