Acasă Actualitate Sfârşit de stagiune la Teatrul German

Sfârşit de stagiune la Teatrul German

DISTRIBUIȚI

Stagiunea 2009 / 2010 a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) s-a încheiat vineri, 25 iunie, cu cel mai nou spectacol – reprezentaţia „Shaking Shakespeare”, o pastorală tragico-comico-istorică după William Shakespeare, de Lia Bugnar, în regia lui Radu-Alexandru Nica şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. Programul stagiunii încheiate a cuprins 14 producţii, dintre care şapte premiere şi şapte reluări, care au fost prezentate în faţa a peste 10.000 de spectatori, atât pe scena Teatrului German, cât şi în numeroase deplasări şi turnee. Cel mai mare succes de public a înregistrat reprezentaţia „Vrăjitorul din Oz”, din 10 mai, de la Satu-Mare, în prezenţa a 430 de spectatori. De asemenea Teatrul German a participat în această stagiune la nouă festivaluri în ţară şi străinătate, iar, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la Revoluţia Română, a realizat un turneu cu o seară de lectură în Germania. Totodată, scena germană timişoreană a iniţiat în noiembrie 2009 Festivalul European de Teatru Eurothalia, a cărui a doua ediţie este în pregătire şi va avea loc în perioada 13 – 21 noiembrie. Până atunci Teatrul German are în plan o serie de trei săptămâni de reprezentaţii ale producţiei „Comedie pe întuneric” în landul Austria Inferioară, precum şi a doua ediţie a şcolii de vară a TGST de la Gărâna, în luna august, anul acesta sub coordonarea profesorului Thomas Buts de la Folkwangschule din Essen (Germania). Prima premieră a următoarei stagiuni este „Don Carlos“ de Friedrich Schiller, sub direcţia de scenă a lui Alexander Hausvater, în scenografia Velicăi Panduru. Rolul principal este preluat de actorul invitat din Germania Wolf E. Rahlfs. Activitatea TGST va fi reluată la mijlocul lunii septembrie.

Comentarii

comentarii