Acasă Sport Sfertul de finală al Ligii naționale de baschet dintre SCM OHMA Timișoara...

Sfertul de finală al Ligii naționale de baschet dintre SCM OHMA Timișoara și CSO Voluntari

DISTRIBUIȚI

Sfertul de finală al Ligii naționale de baschet dintre SCM OHMA Timișoara și CSO Voluntari continuă, vineri, cu meciul al doilea. Acesta va avea loc de la ora 18,00, la sala Constantin Jude. Se joacă după sistemul „două din trei”.

Ilfovenii conduc cu 1-0 la partide, în urma succesului de marți, cu 95-72, pe teren propriu. Antrenorul nostru, Dragan Petricevic, a prefațat jocul al doilea și a vorbit despre meciul 1: „Voluntariul a avut o evoluție mult diferită față de meciul din ultima etapă, cu Oradea. Mă și așteptăm să fie așa, căci vorbim despre echipa care a cucerit singurul trofeu decernat deja în acest sezon.

Noi nu am găsit suficiente resurse, mai ales că în ultima clipă s-a constatat că nu putem conta pe Gary Talton, care a făcut o enterocolită, și nici pe Sherwood Brown, incomplet refăcut”

Despre meciul 2, el a adăugat: „Este clar că trebuie să găsim modalitatea de a ne prezenta la acest joc mai bine decât la cel de la Voluntari. Venim după un drum foarte lung cu autocarul, dar suntem obișnuiți cu asta și nu căutăm un alibi. O să încercăm să ne jucăm cât mai bine și să găsim resursele de a duce seria într-un meci decisiv, chiar dacă nu îl putem folosi pe Mirkovic.

Eu cred în potențialul acestei echipe, dar nu trebuie să punem noi pe această echipă o presiune mai mare decât pune Voluntariul. Sunt diferențe uriașe între aceste două grupări, de bugete și de obiective. Înainte de a începe această serie, am discutat despre șansele formației noastre de a juca în semifinale. După foarte mult timp, echipa a produs această emoție la Timișoara. Dacă o să reușească să urce în semifinale, este foarte bine, dacă nu o să reușească, trebuie aplaudată pentru ceea ce a făcut până acum”

Despre descalificarea lui Adam Mirkovic, Dragan Petricevic a spus urmatoarele: „Îmi pare rău de Adam și de absența lui. A primit un fault descalificator pe un motiv just. Nu-l acuz de absolut nimic, pentru că a fost în toiul unei lupte mari. Din păcate, gestul său de lovire atrage faultul descalificator și suspendarea pentru o etapă, dar la câtă inimă și cât efort a pus până acum, nu poate fi acuzat de nimic.

M-am uitat la ceea ce s-a întâmplat acolo și pot afirma că nu s-ar fi petrecut vreun fault descalificator, dacă la faza precedentă, sub panoul Voluntarului, s-ar fi fluierat ceea ce trebuia să se fluiere în favoarea lui Adam Mirkovic. Nu contest arbitrajul, de altfel cu cei trei arbitri noi nu am avut probleme nici de-a lungul sezonului și este departe de mine gândul că ar fi fost ceva premeditat. A fost pur și simplu o greșeală a arbitrilor, dar până la urmă cei care plătesc sunt jucătorul și echipa noastră”

 

 

Comentarii

comentarii