Acasă Cultura ”Sfinți fără aureolă”

”Sfinți fără aureolă”

DISTRIBUIȚI

Cartea ”Sfinți fără aureolă”, în două volume, semnată de jurnalistul și scriitorul Constantin Mărăscu, a apărut la Editura ”eubea”, cu susținerea Direcției de Cultură și Artă a CJ Timiș. Cartea, scrisă cu o căldură și emoție pe care aș fi crezut să o găsesc doar la urmașii celor care sunt subiecții cărții, impresionează. Mai întâi, cartea, în două volume, are la bază documentarea temeinică pe care autorul a făcut-o, realizând serialul TV, al TV Timișoara, ”Sfinții uitați ai Banatului”, un documentar despre foștii deținuți politici și deportații în Bărăgan, din Banat.

Recunosc gradul meu de subiectivism în aprecierea cărții, dar știu cum s-a documentat scriitorul, pentru am stat mult de vorbă. Unul dintre ”Sfinți uitați ai Banatului” este tatăl meu, Caius Petric, fost deținut politic în perioada 1949 – 1955, când a cunoscut Piteștiul, Canalul, Târgșorul și Aiudul.

În carte sunt relatări ale lui Marcel Vela, actualul ministru al Afacerilor Interne din România, și el urmașul unei familii care a avut de suferit politic, Ion Duicu, din faimoasa familie de luptători anticomuniști din Dalboșeț, Caraș – Severin, cu dr. Ștefan Curescu, și alții, urmașii celor care au suferit, sperând că diavolul comunismului nu va reuși în România.

Din păcate, a reuși pentru 45 de ani, ani de durere, suferințe, umilințe, distrugerea unui spirit.

Revoluția din 1989 a fost șansa pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Libertatea. Chiar dacă poporul acesta nu a știu bine ce să facă cu ea. Nu întotdeauna.

Mulțumesc, Costi Mărăscu pentru această carte.

Comentarii

comentarii