Acasă Actualitate Sfințire unui nou imobil la episcopie, concurs de șah și vernisaj la...

Sfințire unui nou imobil la episcopie, concurs de șah și vernisaj la românii din Gyula Ungaria

DISTRIBUIȚI

La reședința Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, din Gyula, a avut loc inaugurarea și sfințirea unui nou imobil, situat în incinta reşedinţei, sâmbătă, care a fost renovat, extins și amenajat cu sprijin financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte de la București – a informat Consulatul General al României la Gyula.

Inaugurarea și slujba de sfințire au fost făcute de preasfințitul părinte episcop Siluan, împreună cu un sobor de clerici. La manifestare au participat Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula şi Mircea Leucea, reprezentant al Ambasadei României la Budapesta.

După tăierea panglicii, făcută de Ierarh împreună cu cei doi reprezentanți ai corpului diplomatic român, a urmat slujba de sfințire, după care PS Siluan a mulţumit Secretariatului de Stat pentru Culte de la București, care a finanţat acest proiect. În semn de mulțumire și apreciere pentru munca depusă și sprijinul acordat, Ierarhul a oferit mai multe „Acte de recunoștință” și icoane, începând cu Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, în lipsă. 

Prin acest proiect, clădirea administrativă a Episcopiei a fost demolată și refăcută apoi în întregime, a fost adăugată o mansardă la edificiu, cu facilităţi de cazare pentru oaspeţii eparhiei.

La sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria s-a desfăşurat în data de 17 octombrie, concursul de şah „Alexandru Hoţopan”. La competiţie au participat 24 de concurenţi, din Ungaria, la diverse categorii de vârstă.

Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a participat la ceremonia de deschidere, salutând în cuvântul său organizatorii şi participanţii. Consulatul general al României la Gyula a sprijinit organizarea acestei competiţii, care a devenit o manifestare tradiţională în calendarul comunităţii româneşti din Ungaria.

La eveniment a participat şi Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU). Concursul, care este deja o manifestare sportive de tradiţie, poartă numele regretatului Alexandru Hoţopan, fost jurnalist, redactor-şef al revistei „Foaia românească” între anii 1970 – 1990, mare iubitor al şahului, care vreme de mai mulţi ani a organizat numeroase competiţii de şah pentru românii din Ungaria.

Promotorul acestei manifestări este Ioan Cozma, român originar din Gyula, profesor, şahist, membru al coralei „Pro Musica” şi preşedinte a   Asociaţiei Şahiştilor Români din Ungaria.  Cei 24 de concurenţi au fost răsplătiţi cu diplome şi medalii, iar învingătorii categoriilor aflate în concurs au primit trofee, cadouri şi premii. Cel mai vârstnic  participant a fost Gheorghe Cozma, etnic român din Bekescsaba.

În aceeași zi, 17 octombrie, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula a participat la vernisajul expoziţiei „Covidella”, care cuprinde 30 de creaţii a Adelei Kiss. Artistul plastic este etnic român din Ungaria, născută la Gyula, actualmente locuind la Budapesta. Este fost bursier al statului român. Expoziţia de la Gyula este găzduită de spaţiul public al Poştei oraşului şi va putea fi vizionată până în data de 21 octombrie.

Comentarii

comentarii