Acasă Eveniment Show aerian militar pe cerul Timişoarei – FOTO

Show aerian militar pe cerul Timişoarei – FOTO

541
DISTRIBUIȚI

Baza aeriană militară de la Giarmata a primit, marţi, vizitatori. Oamenii au venit să asiste la show-ul aerian oferit de militari şi păsările lor de fier, cu ocazia zilei Sfântului Ilie, protectorul militarilor. Marţi, la aeroportul militar, pe o zi însorită, aviatorii au luat poziţia de drepţi, au ascultat imnul, slujba efectuată de preoţi şi au pornit spre înaltul cerului. Spectacolul a fost privit de jos de părinţi şi copii. Totuşi, copiii au fost cei mai vrăjiţi de ceea ce se întâmplă în baza aeriană. Şi oamenii mari au fost foarte curioşi să pună mâna pe avioane sau elicoptere, aparate de zbor ce au fost expuse în unitate, dar copiii mai că s-ar fi urcat în ele, să dea o tură. S-au înălţat pe cer elicoptere Puma IAR 330 M si IAR 330 L, şi avioane MIG 21 Lancer. Avioanele de la sol au atras însă privirile şi mâinile care, fie ele mai mici sau mai mari, simţeau nevoia să atingă vreo roată de la trenul de aterizare sau vârful aparatului de zbor staţionat în unitate. Ziua Forţelor Aeriene Române a avut parte de public la Timişoara, mai precis Giarmata – unde este situată unitatea militară. Au fost militari, foşti şi actuali piloţi şi oameni cu familii şi copii care au venit să vadă expoziţia şi show-ul aerian. Au avut ce vedea, fie că au fost oameni cu tîmplele albe sau copii cărora abia le dădeau dinţii. Un show aerian gustat de public, dar acelaşi public îşi doreşte mai multe ahow-uri de acest gen şi de mai mare amploare. Oamenii încă îşi mai amintesc acel show aerian din vara lui 1996, când la Timişoara a fiost un show aerian de mare amploare, la care au evoluat şi celebrii aviatori americani Thunderbirds.

 

{vsig}galerie/avioane{/vsig}

Comentarii

comentarii