Acasă Actualitate Și tu poți salva vieți! Peste 40 de polițiști au donat sânge...

Și tu poți salva vieți! Peste 40 de polițiști au donat sânge pentru pacienții din spitalele din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Peste 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au fost prezenți la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din municipiul Timișoara pentru a dona sânge.

Polițiștii timișeni au dorit să ofere o parte din timpul lor comunității, în speranța că gestul lor de a dona sânge, își va atinge țelul și va salva cât mai multe suflete aflate în pericol.

Nevoia de sânge din spitale este o problemă cu, care se confruntă societatea noastră, astfel că toți avem datoria morală de a ajuta la salvarea cât mai multor vieți, al căror destine depind de aceste ”picături de viață”.

Suntem conștienți că o oră din viața noastră poate salva o viață, astfel că această campanie a devenit esențială în activitatea polițiștilor timișeni. Situația actuală la care toată omenirea este supusă, numărul crescut al persoanelor infectate cu acest virus și nevoia acută de sânge, ne fac să nu rămânem impasibili. Vă recomandăm să participați și dumneavoastră la campaniile organizate de centrele de transfuzie sanguină. Și tu poți salva destine!”, este mesajul oamenilor legii.

 

Comentarii

comentarii