Acasă Actualitate Sicrie cu termen de garanţie

Sicrie cu termen de garanţie

DISTRIBUIȚI

Puţini oameni ştiu sau multora nu le trece prin cap, atunci când au un necaz în familie şi cumpără un sicriu pentru persoana dragă trecută în nefiinţă, că până şi acest produs are un termen de garanţie. Cele mai importante criterii care stau la baza întocmirii certificatului de garanţie sunt preţul şi esenţa lemnului din care urmează să fie confecţionat sicriul. Cu cât lemnul este mai bun şi este mai rezistent în pământ, creşte şi termenul de garanţie. Groparii din cimitire au însă propriile lor termene de garanţie atunci când vine vorba despre dezgroparea morţilor. Termenele după care se ghidează groparii sunt de şapte ani pentru un sicriu confecţionat din brad şi de 25 de ani pentru un coşciug din stejar. În realitate, termenele de garanţie sau de valabilitate sunt mult mai mici.

Acestea pot porni de la trei ani şi pot ajunge până la 10 ani. Preţurile practicate de majoritatea firmelor de pompe funebre din Timişoara sunt cuprinse între 300 de lei, pentru un sicriu modest, respectiv 5.000 de lei, pentru un sicriu în stil american. Aşa că cine vrea un sicriu cu termen de garanţie mai mare, trebuie să se gândească bine ce sicriu alege pentru cel care urmează să fie îngropat. 

Nimeni nu s-a plâns până acum

Anul trecut, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş au luat la puricat mai multe firme din oraş care comercializau sicrie. Marinela Iliaş, director al OPC Timiş, spune: “ Anul trecut am avut o serie de controale la mai multe firme de pompe funebre din Timişoara. Am aplicat şi o serie de sancţiuni, celor care nu aveau un termen de garanţie pentru sicriele pe care le vindeau. De când funcţionează OPC Timiş, nu am primit nicio reclamaţie cum că un sicriu nu s-ar fi încadrat în termenul de garanţie. Oricum, acest lucru este şi greu de constatat, pentru că sicriul, odată intrat în pâmânt, nu mai poate fi controlat. Acest lucru este posibil doar atunci când are loc o deshumare”. Mai mulţi patroni de firme de pompe funebre din Timişoara recunosc că sicriele pe care le comercializează nu au un termen de garanţie, dar asta pentru că şi ei, la rândul lor, le achiziţionează din altă parte. Tocmai de aceea, aceste termene de garanţie ar trebui să fie acordate de producător, şi nu de cel care le vinde.

Oricum, termenul de garanţie este discutabil. Un patron de firmă de pompe funebre, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, se întreabă şi în ziua de astăzi ce înseamnă termen de garanţie atunci când sicriul putrezeşte sau atunci când apare prima fisură. Cert este că până în momentul de faţă, la OPC Timiş nu s-a înregistrat nicio plângere în privinţa vreunui sicriu care s-ar fi deteriorat în perioada de garanţie.

Comentarii

comentarii