Acasă Economic SIF Banat-Crişana vrea să vândă 13,2% din Transilvania Construcţii

SIF Banat-Crişana vrea să vândă 13,2% din Transilvania Construcţii

DISTRIBUIȚI

SIF Banat-Crişana va derula o ofertă de vânzare a 13,2% din capitalul Transilvania Construcţii, în perioada 2-16 aprilie, intenţionând să obţină între 18,7 milioane de lei şi 23,4 milioane de lei, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat prospectul de ofertă secundară.

SIF Banat-Crişana vrea să vândă cele 93.719 de acţiuni Transilvania Construcţii (COTR) la un preţ iniţial de 250 lei/titlu, urmând ca pe parcursul derulării ofertei, acesta să scadă cu câte 5 lei, în fiecare zi lucrătoare. Compania a specificat însă că nu va cobora preţul sub 200 lei/unitate.

Oferta va fi intermediată de casa de brokeraj IFB Finwest Arad. De la începutul acestui an, SIF Banat-Crişana a încercat să-şi lichideze fără prea mare succes deţinerile la mai multe companii ale căror acţiuni sunt listate pe piaţa Rasdaq. Societatea a încercat fără succes să-şi vândă participaţia de 50,18 de procente la Uniteh Timişoara (UNIT), pentru 11,93 milioane de lei, în cadrul unei oferte derulate în perioada 22 ianuarie – 27 februarie.

O altă ofertă încheiată fără succes viza 34,15% din capitalul producătorului de nutreţuri concentrate Combimar Baia Mare (COKH). Societatea de investiţii vroia să obţină minim 2,75 milioane lei pentru acţiunile puse la vânzare în perioada 5 – 26 ianuarie.

La majoritatea ofertelor, preţul cerut de SIF Banat-Crişana era mult mai mare decât cel din piaţă. Titlurile SIF Banat-Crişana se tranzacţionează la prima categorie a BVB, sub simbolul SIF1. Compania are un capital social de 54,88 milioane de lei, divizat in 548,85 milioane de acţiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

Acţiunile Transilvania Construcţii (COTR) au intrat din 11 iulie 2008 la cota Bursei, după transferul de pe piaţa Rasdaq. Transilvania Construcţii Cluj are un capital social de 23,41 milioane de lei, divizat în 709.520 de acţiuni, cu o valoare nominală de 33 lei. Acţionarii principali ai companiei sunt Gabriela Timofte, care controlează 30,44% din capitalul social, Mircea Timofte, cu 30,07%,  SIF Banat-Crişana (SIF1) cu 19,04%, şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) care deţine 3,17% din acţiuni.

Transilvania Construcţii are în prezent o capitalizare de 19,37 milioane de lei, generată de preţul de numai 27,30 lei/acţiune stabilit în şedinţa bursieră de marţi.
L.P.

Comentarii

comentarii