Conducerea Primăriei Timișoara s-ar putea confrunta, în perioada viitoare, cu proteste din partea angajaților membri ai Sindicatului Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflați în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Organizația a început distribuirea listelor prin care se strâng semnături în vederea participării la acţiuni de protest organizate în concordanță cu decizia Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), din care face parte.
”Prin semnarea acordului de participare la acţiunile de protest, salariaţii vor mandata conducerea sindicatului din care fac parte sau, după caz, conducerea federaţiei să stabilească data organizării sau a declanşarii acţiunilor de protest”, se spune în preambulul tabelului care va consemna semnăturilor salariaților din sindicat.
FSNA a anunțat deja, în urmă cu câteva zile, probabilitatea declanșării unor acțiuni de protest în administrația locală.
”După o lungă perioadă în care organizaţia noastră a întreprins nenumărate demersuri, solicitând Guvernului României adoptarea unor măsuri urgente în sprijinul salariaţilor din administraţia publică locală. (…) Văzând politica constantă a Guvernului României de a emite acte normative ȋn materia salarizării personalului din administraţia publică locală, prin derogări şi exceptări succesive şi discriminatorii de la aplicarea ȋntocmai şi ȋn integralitatea ei a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 296/2023 cu norme referitore la unele măsuri de austeritate si sub aspectul drepturilor salariaților, OUG nr. 115/2023 şi OUG nr. 127/2023 – toate acestea ignorând reglementarea salarizării deficitare în administraţia publică locală, în special cea a salariaţilor comunelor din România”, se spune într-o adresă a Federației sindicale
FNSA mai anunță că sunt pe deplin ȋndeplinite condițiile declarării acţiunilor de protest de tip grevist la nivelul administrației publice locale.