Acasă Actualitate Sindicaliştii susţin că Primăria Timişoara poate evita disponibilizările

Sindicaliştii susţin că Primăria Timişoara poate evita disponibilizările

DISTRIBUIȚI

“Numărul de posturi ocupate, în prezent, la Primăria Timişoara, la Direcţia Poliţia Comunitară, la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi la Direcţia Fiscal` a Municipiului Timişoara este de 1.184, cu 15 posturi diferenţă mai mult faţă de numărul total de posturi comunicat de prefect. E prima concluzie”, a declarat juristul Tiberiu Negrei (foto), preşedintele Sindicatului Liber din cadrul Primăriei Timişoara, luni, 1 august.

209 angajaţi vor fi disponibilizaţi

Sindicaliştii mai susţin că numărul total de posturi propuse spre aprobare în cele patru oranigrame este de 1.026, cu 143 mai puţine faţă de numărul total de posturi comunicat de Instituţia Prefectului Timiş. Numărul total de persoane care urmează a fi disponibilizate este de 209, conform notificărilor trasmise sindicatului. “Considerăm că veniturile proprii ale Timişoarei sunt mai mult decât suficiente pentru a acoperi cheltuielile de personal, fără a fi necesare disponibilizări. Este suficientă numai desfiinţarea posturilor vacante”, a declarat Negrei. Sindicaliştii mai consideră că raportarea numărului de posturi ar fi trebuit să ţină seama de populaţia cu domiciliul activ în Municipiul Timişoara, de 334.547 persoane, potrivit evidenţei Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timiş la data de 30 iunie 2010. De asemenea, ei mai susţin că nu s-a ţinut cont de faptul că Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara din subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara deserveşte şi cetăţenii domiciliaţi în oraşele şi comunele arondate fostului Birou de Evidenţă Informatizată a Persoanelor Timişoara, asigurând serviciile de evidenţă a persoanelor pentru un număr de 404.970 persoane (conform datelor furnizate de Direcţia Regională de Statistică Timiş pentru populaţia stabilă la data de 01 ianuarie 2010), ceea ce reprezintă populaţia Municipiului Timişoara 311.440 locuitori, la care se adaugă locuitorii celor 28 unităţi administrativ-teritoriale arondate. Potrivit comunicării Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor Timiş, numărul real al populaţiei active deservite la data de 05 iulie 2010 de către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara este de 446.743 locuitori.
Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, a declarat că acesta este punctul de vedere al sindicatului, însă punctul de vedere al Executivului, în funcţie de prevederile Ordonanţei nr. 63, va fi dezbătut marţi, 3 august, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Timişoara. “Consiliul Local va decide, dar ţinând cont numai de Ordonanţa nr. 63, din 2010”, a spus Boncea.
 

Comentarii

comentarii