Acasă Actualitate Sindicatele și patronatele, chemate să răspundă pentru lipsa de monitorizare a guvernelor

Sindicatele și patronatele, chemate să răspundă pentru lipsa de monitorizare a guvernelor

DISTRIBUIȚI

radu-nicosevici-2Academia de Advocacy lansează un apel ferm către liderii sindicatelor și patronatelor, subliniind responsabilitatea acestora în monitorizarea activității guvernamentale și semnalarea publică a abaterilor periculoase de la prevederile bugetare. Contextul actual, marcat de controversele generate de modificările bugetare supranumite „trenulețul legislativ”, arată o lipsă de reacție adecvată din partea acestor organizații.

„Rolul sindicatelor și al patronatelor este crucial în supravegherea guvernelor. Din păcate, ele par să fi ignorat misiunea de a reprezenta activ interesele membrilor lor. Este timpul ca liderii acestor structuri să explice pasivitatea care a permis adoptarea unor măsuri controversate fără o opoziție fermă”, a declarat Academia de Advocacy într-un comunicat de presă.

Academia avertizează asupra unui deficit de supraveghere activă și de dialog între organizațiile reprezentative și decidenții politici. Lipsa unui răspuns prompt la derapajele bugetare reflectă o problemă de fond în modul în care aceste entități își îndeplinesc rolul de protejare a intereselor angajaților și mediului de afaceri.

Academia de Advocacy subliniază necesitatea implicării reale a acestor organizații în viața publică prin:

  • Monitorizarea constantă a politicilor publice și raportarea rapidă a derapajelor;
  • Informarea transparentă a membrilor despre acțiunile și rezultatele organizațiilor;
  • Participarea activă în negocieri și dezbateri pentru prevenirea deciziilor cu impact negativ.

”Academia solicită membrilor sindicatelor și patronatelor să ceară explicații propriilor lideri și să contribuie la reformarea și consolidarea rolului acestor organizații în dialogul social”, spune Radu Nicosevici, președintele Academiei de Advocacy.

Comentarii

comentarii