Acasă Actualitate Sindicatul din Primăria Timișoara contestă modul de organizare al concursul pentru noul...

Sindicatul din Primăria Timișoara contestă modul de organizare al concursul pentru noul director al Poliției Locale

DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara ar putea ajunge, încă o dată, în instanță ca urmare a unei plângeri depuse de sindicatul angajaților. De această dată, din cauza concursului pentru desemnarea unui nou director la Poliția Locală. Sindicaliștii sunt nemulțumiți că administrația Fritz nu a ținut cont de solicitarea de a fi numiți în comisiile de concurs doi polițiști locali. Potrivit dispoziției semnate de primarul Dominic Fritz, din cele două comisii – de concurs și de contestații – fac parte șeful Direcției de Evidență a Persoanelor sau arhitectul-șef, însă niciun angajat care să aibă vreo legătură cu ordinea publică.

„In urma discuțiilor avute cu colegii care au participat la întâlnirea de joi, 03.02.2022, respectiv vineri 04.02.2022, un prim demers pe care sindicatul îl are in vedere este contestarea constituirii comisiei de  concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea funcției publice de conducere vacantă de director executiv la Direcția Poliției Locale Timișoara, prin Dispoziția nr. 69/11.01.2022, emisă de Primarul Municipiului Timișoara cu nesocotirea cererii legitime a sindicatului de includere ca membri in cele două comisii a persoanelor desemnate de sindicat”, transmite Tiberiu Negrei, președintele sindicatului.

Concret, vă amintim că Fritz i-a numit în comisia de concurs pe Radu Bogdan Sperneac, directorul executiv de la Direcția de Evidență a Persoanelor – Stare Civilă (președinte al comisiei), Gabriel Almăjan (arhitectul-șef), Magdalena Nicoară (Urbanism-Dezvoltare/ Autorizare și Control), Monica Pfeifer (Management Intern) și Călin Fiat (reprezentant ANFP). De asemenea, din comisia de contestații fac parte Caius Șuli, actualul secretar general (președintele comisiei), Simona Drăgoi (fost secretar general), Mihai Boncea (Patrimoniu), Claudiu Andraș (Resurse Umane) și Cristian Mircea Florescu (reprezentant ANFP). Secretar ambelor comisii va fi Agata Jivkov.

Pe 31 ianuarie, însă, reprezentanții sindicatului cereau la rândul lor reprezentare în cele două comisii, propunându-i ca membri în comisii pe Ioan Valentin Ardelean, șeful Serviciului Circulație Rutieră, și Marius Ionuț Țîrlui, șeful Biroului Patrulare Navală din cadrul Direcției Poliției Locale Timișoara. Timp de o săptămână nu a venit niciun răspuns din partea primăriei, astfel că Negrei vorbește acum de atacarea în instanță a dispoziției de primar. Până miercuri vor fi strânse semnăturile de împuternicire, iar joi ar urma să fie depusă plângerea prealabilă, primul pas în vederea contestării dispoziției.

Tot joi ar urma să aibă loc și probele de limbi străine și competențe digitale din cadrul concursului. Luni, 14 februarie, ar trebui să se desfășoare proba scrisă. Dosarele au fost primite până pe 31 ianuarie, iar potrivit informațiilor obținute de Ziua de Vest, în „pole position” pentru postul de director ar fi Hajdu Attila, fost jandarm, pensionat de boală.

Comentarii

comentarii