Administrația Bazinală de Ape Banat Timișoara a prezentat datele actualizate cu privire la situația râurilor din spațiul hidrografic Banat, joi, 11 februarie.
Au căzut precipitații sub formă de ploaie în tot Banatul. Cantitatea maximă pentru județul Timiș s-a înregistrat la stația hidrometrică (sh) Nădrag-13,4 l/mp, în timp ce la sh Ghizela, au fost 11,3 l/mp.
În județul Caraș-Severin, precipitații s-au înregistrat la stația hidrometrică Voislova-10 l/mp și 10,2 l/mp la stația hidrometrică Poiana Mărului.
Până vineri, la ora 18.00, e valabilă o avertizare meteorologică de cod de precipitații, la început ploi apoi ninsori și polei în județele Timiș și Caraș-Severin. Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă. În munții Banatului la altitudini de peste 1500 m, va ninge viscolit până vineri. Acolo e valabil un cod meteo portocaliu.
COTA DE ATENȚIE a fost depășită în bazinele hidrografice Bistra și Bega.
Cod de inundații cu tendință de creștere se înregistrează pe râurile: Rusca- la stația hidrometrică (sh) Voislova, Bistra-la sh Obreja și Chizdia- la sh Ghizela.
Până vineri, 12 feb, la ora 12.00, se menține codul galben hidrologic pe râurile: Bega, Timiș-bazin amonte de SH Lugoj, Pogăniș-bazin amonte de acumularea Cadar Duboz, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna.
Zi de zi, la orele 6:00 și 18:00. Dispeceratul Apele Române Banat colectează date cu privire la evoluția precipitațiilor, a debitelor și a nivelurilor de la stațiile hidrometrice din bazin. Specialiștii #ABABanat supraveghează lucrările hidrotehnice situate în zonele avertizate.