Acasă Economic Smithfield Ferme estimează pentru acest an afaceri cu 20% mai mari

Smithfield Ferme estimează pentru acest an afaceri cu 20% mai mari

DISTRIBUIȚI

porciSmithfield Ferme estimează, în acest an, o cifră de afaceri de 144 milioane de dolari, în creştere cu 20% faţă de 2008, când a raportat 120 milioane de dolari, ca urmare a creşterii vânzărilor de porcine, directorul de PR al companiei, Mihai Şepeţean. „Am avut, în anul 2007, o cifră de afaceri de 100 milioane de dolari, după care, în anul 2008, s-a înregistrat o creştere până la 120 milioane de dolari. Pentru anul acesta, cifra estimată pentru afacerile companiei se ridică la o majorare cu 20% faţă de anul 2008, datorată în special operaţionalizării unei noi ferme de scroafe matcă de 10.000 capete în perioada imediat următoare”, a spus Mihai Şepeţean. Compania Smithfield intenţionează să îşi continue planurile de dezvoltare în România, în parteneriat cu fermierii locali, prin intermediul programului „contract grower” care înlesneşte accesul la fondurile europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Investiţiile sale au depăşit 600 milioane de dolari – 500 milioane $ în cadrul Smithfield Ferme şi 100 milioane $ pentru partea de abatorizare -Smithfield Prod, fiind în acest moment cel mai mare investitor în agricultura din România – un puternic motor de dezvoltare a fermierilor şi a comunităţilor rurale din vestul ţării. Operaţiunile Smithfield în România vizează dezvoltarea de ferme, activităţi agricole de producţie de cereale şi furaje combinate, abatorizare si distribuţie.
Smithfield Ferme a creat un număr de peste 850 de locuri de muncă dintre care peste 65 % ocupate de persoane care trăiesc în mediul rural. Deschiderea unei noi ferme de scroafe matcă de 10.000 capete în perioada imediat următoare va crea încă 100 noi locuri de muncă. Compania estimează o creştere a cifrei de afaceri în 2009 cu 20%.
Compania Smithfield Ferme cultivă peste 20.000 de hectare de teren agricol – 10.000 ha deţinute în proprietate şi alte 10.000 aflate în arendă. Smithfield Ferme a construit, de asemenea, şi două fabrici de nutreţuri combinate (FNC) printre cele mai moderne din Europa – investiţii ce depăşesc 60 milioane EUR, având o capacitate de stocare de 40.000, respectiv 63.000 tone şi o capacitate de producţie de 8.000 tone furaje/săptămână, fiecare.
Smithfield Ferme este totodată un partener important al fermierilor locali care produc cereale. În anul 2008, Smithfield a achiziţionat în exclusivitate de pe piaţa locală din vestul ţării o cantitate de circa 200.000 de tone de cereale destinate producerii de furaje. Pentru anul 2009 se estimează achiziţia a peste 250.000 tone de la toate categoriile de producători agricoli locali – fermieri independenţi, asociaţii de producători sau societăţi agricole de producţie.
„Smithfield Ferme dezvoltă şi un program de parteneriat cu fermierii locali numit „contract grower”, privind creşterea şi îngrăşarea porcilor. Prin intermediul acestuia, fermierii locali beneficiază de consultanţă din partea companiei noastre pentru absorbţia fondurilor europene destinate dezvoltării sectorului zootehnic, şi de know-how pe întreaga durată a construirii şi operării investiţiei”, a declarat Bogdan Mihail, Director General Smithfield Ferme.
În cadrul programului, fermierii au oportunitatea de a lucra într-un sistem integrat, beneficiind de animale cu o genetică superioară, furaje specializate pe categorii, pe tipuri şi categorii de vârstă şi asistenţă veterinară calificată.
Smithfield Ferme deţine în judeţele Timiş şi Arad 39 de ferme operaţionale, şi alte 9 de ferme aflate în diferite faze de construcţie sau în proceduri de autorizare, dispunând de un total de aproximativ 40.000 de scroafe care produc 650.000 – 700.000 de purcei anual. Compania activează pe raza a peste 30 de comune şi oraşe contribuind anual la bugetul acestor localităţi cu sume importante care, în cazul celor mai mici, reprezintă până la 15-20% din totalul taxelor şi impozitelor încasate de către consiliile locale. În multe cazuri, în mediul rural, obiectivele de producţie ale companiei reprezintă singura investiţie economică din zonă.
Smithfield Ferme a primit recent premiul pentru cel mai mare investitor în agricultura din România şi pentru cel mai mare crescător de suine, în cadrul Galei FinMedia destinată companiilor de top din agricultura şi industria alimentară.
Smithfield Ferme şi-a luat un angajament de a investi în cele mai moderne tehnologii nepoluante de stocare a efluentului şi de utilizare a acestuia ca îngrăşământ organic. Investiţiile făcute pentru a opera fermele în conformitate atât cu normele locale cât şi cele europene au fost însemnate, depăşind până acum 35 milioane de euro.
„Protejarea mediului înconjurător, dezvoltarea continuă a tehnologiilor prietenoase cu mediul, asigurarea permanentă a bio-securităţii şi a bunăstarii animalelor, precum şi grija faţă de angajaţii noştri reprezintă direcţiile după care ne ghidăm activitatea, compania fiind în procedură de certificare a sistemului de management integrat – calitate, mediu, siguranţă şi sănătate ocupaţională, conform standardelor ISO 9001, 14001 şi OHSAS 18001”, a adăugat Bogdan Mihail, Director General Smithfield Ferme.
Din 2004, când a intrat pe piaţa românească, Smithfield Foods a investit în operaţiunile sale din România peste 600 milioane USD. Astăzi, Smithfield Ferme detine în judeţele Timiş şi Arad 39 de ferme active atestate IPPC si alte 9 de ferme nepopulate, aflate in constructie sau in proceduri de autorizare. Smithfield Ferme are un număr peste 850 angajaţi si detine un total de aprox. 40.000 de scroafe care produc 650.000 – 700.000  de purcei anual.
Smithfield Ferme este parte a Smithfield Foods, Inc., o companie americană cu sediul în Smithfield, Virginia. Smithfield Foods şi-a început activitatea în 1936 şi este în prezent cel mai mare producător de porcine şi procesator de carne de porc din lume. Smithfield are peste 58.000 de angajaţi în SUA şi în întreaga lume, inclusiv China, Franţa, Mexic, Polonia, România, Spania şi Regatul Unit.

Comentarii

comentarii