Acasă Actualitate Șobolanii au invadat parcurile din centrul oraşului

Șobolanii au invadat parcurile din centrul oraşului

DISTRIBUIȚI

Numeroşi arădeni au filmat, în ultimele zile, zeci de şobolani care aleargă prin parcurile din centrul oraşului, aflate chiar în vecinătatea Primăriei, postând imaginile pe reţelele de socializare, alături de comentarii critice pentru faptul că nu s-au făcut deratizări, în timp ce responsabilii municipalităţii recunosc că acţiunile de combatere a rozătoarelor au loc cu întârziere din cauza procedurilor de atribuire a contractului. Deşi problema înmulţirii şobolanilor este una veche, inclusiv USR acuzând că în centrul oraşului este un focar de infecţie, Direcţia de Sănătate Publică nu a aplicat nicio sancţiune.

Numeroase fotografii şi filmuleţe cu şobolani care aleargă ziua în parcurile din centrul oraşului Arad au fost publicate pe reţelele de socializare, oamenii criticând municipalitatea pentru că nu a făcut deratizarea periodică.

Majoritatea filmuleţelor postate în special pe Facebook sunt făcute în parcurile de pe bulevardul Revoluţiei, chiar în vecinătatea Primăriei Arad, acolo unde pot fi observate de către trecători familii întregi de şobolani. Rozătoarele aleargă prin iarbă ziua, lângă o staţie de tramvai foarte utilizată, provocând reacţii de dezgust şi indignare.

“Este o situaţie incredibilă care durează de luni de zile. Este dezgustător să văd vreo 20 de şobolani care aleargă veseli pe lângă mine în timp ce aştept tramvaiul. Nu ştiu cum se poate întâmpla asta lângă Primărie şi nimeni nu ia măsuri…”, a comentat o arădeancă.

Reprezentanţii Primăriei anunţă că abia săptămâna viitoare au loc acţiuni de deratizare, invocând procedurile întârziate de atribuire a contractului.

“Acţiunile de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie au fost mult întârziate din cauza lipsei unui contract între municipalitate şi un operator specializat. Cu toate că procedura de achiziţie a serviciilor a fost lansată în luna august a anului trecut, ea a fost contestată în repetate rânduri. Acest lucru a împiedicat Primăria Arad să încheie un contract”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Autorităţile locale le cer proprietarilor imobilelor din centrul oraşului să combată şi ei şobolanii, care s-ar înmulţi în subsoluri, în caz contrar existând riscul ca acţiunea de deratizare ce va avea loc pe domeniul public să nu fie eficientă.

Contactaţi de News.ro, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au declarat că nu au aplicat nicio sancţiune Primăriei pentru că nu a făcut deratizări, invocând faptul că nu au fost depuse sesizări scrise la sediu.

În urmă cu o lună, USR Arad atrăgea atenţia, prin comunicate de presă, că înmulţirea excesivă a şobolanilor în oraş reprezintă “un focar de infecţie, un risc pentru sănătatea publică”.

În bugetul local pentru 2018 s-a prevăzut cheltuirea a 500.000 de lei pentru servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.

Comentarii

comentarii