Acasă Politica Social-democraţii lugojeni au schimbat tabăra: îl susţin pe Sorin Grindeanu la şefia...

Social-democraţii lugojeni au schimbat tabăra: îl susţin pe Sorin Grindeanu la şefia PSD Timiş

DISTRIBUIȚI

PSD Grindeanu 1Ministrul Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, a efectuat la sfârşitul săptămânii trecute prima vizită la Lugoj în calitate de preşedinte interimar al PSD Timiş. Liderul social-democraţilor timişeni a avut cu acest prilej o întâlnire cu membrii Biroului organizaţiei locale şi cu primarii PSD din zona de est a judeţului Timiş. Totodată, Sorin Grindeanu a susţinut şi o conferinţă de presă, fiind flancat de primarul Francisc Boldea, preşedintele PSD Lugoj, de deputatul Sorin Stragea şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra. „Mă bucur că mă aflu la Lugoj, un oraş unde am foarte mulţi prieteni. De fiecare dată când vin la Lugoj este o bucurie şi o plăcere pentru mine, fiindcă vin la prieteni care au demonstrat că ştiu ce au de făcut şi au reuşit să aibă succes. Acest lucru mă îndreptăţeşte să felicit organizaţia locală a PSD şi pe preşedintele acesteia, pe primarul Francisc Boldea, dar şi pe deputatul Sorin Stragea şi pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, pentru modul în care reprezintă Lugojul în Parlament şi la nivelul Consiliului Judeţean Timiş. Ceea ce se întâmplă în Lugoj şi faptul că echipa PSD a dovedit performanţă e un lucru bun, la care mă uitam cu invidie în momentul în care eram preşedintele PSD Timişoara”, a declarat Sorin Grindeanu, precizând că această variantă de succes la Primăria Lugoj va fi menţinută şi la alegerile din 2016. „Cred că domnul Boldea îşi va bate propriul record, de 76%, la alegerile din 2016. Nu văd niciun motiv pentru care Francisc Boldea să nu fie primar şi în 2016. Avem un primar care face şi va face performanţă, care are rezultate extraordinare şi la fel va avea şi în 2016. Eu aş fi mândru să am în fruntea oraşului un primar ca Francisc Boldea, un reprezentat în Parlament ca deputatul Sorin Stragea şi un vicepreşedinte la CJ Timiş ca şi Călin Dobra”, a spus Grindeanu, menţionând şi că nu are cunoştinţă despre faptul că ar exista disensiuni în organizaţia PSD Lugoj. Ideea a fost susţinută şi de către vicepreşedintele CJT Călin Dobra, care a afirmat: „În cadrul partidului nu există niciun fel de problemă şi vom continua să fim o echipă puternică, iar cine se abate de la linia partidului nu poate face parte din această echipă”. Cât priveşte viitoarele alegeri pentru şefia PSD Timiş, care vor avea loc la sfârşitul lunii mai, social-democraţii lugojeni şi-au anunţat sprijinul pentru… Sorin Grindeanu. În acest sens, Comitetul Municipal al PSD Lugoj a şi adoptat o rezoluţie internă privind susţinerea lui Sorin Grindeanu pentru candidatura la funcţia de preşedinte al PSD Timiş. Preşedintele organizaţiei Lugoj, primarul Francisc Boldea, a spus că va fi singura candidatură susţinută de PSD Lugoj. „Mă simt onorat, ţinând cont că susţinerea vine din partea celei mai performante organizaţii de partid din judeţ”, le-a transmis Sorin Grindeanu membrilor Comitetului Municipal al PSD Lugoj. La fostele alegeri pentru preşedinţia PSD Timiş, social-democraţii lugojeni l-au susţinut pe Titu Bojin.

Comentarii

comentarii