Acasă Eveniment Șoferii din Timișoara continuă să parcheze pe spațiile verzi și în alte...

Șoferii din Timișoara continuă să parcheze pe spațiile verzi și în alte zone interzise. Nu scapă, însă, de amenzi

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din Timișoara au avut joi, 2 februarie, o acțiune „fulger” de depistare a șoferilor care parchează pe spațiile verzi. Au depistat nu mai puțin de 37 de astfel de situații. În șapte situații au fost întocmite procese verbale, iar în celelalte 30 au fost aplicate autocolante cu invitație de prezentare la sediul de pe Avram Imbroane.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat, în cursul de ieri, o acțiune fulger pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care opresc sau staționează neregulamentar pe spații verzi, trotuare, zone hașurate, piste de biciclete, acces interzis, fapte prevăzute și sancționate de OUG 195/2002 și de HCL 371/2007. Astfel, în doar câteva ore, au fost depistate un număr de 37 de autovehicule parcate neregulamentar, la 7 dintre șoferii acestora fiindu-le întocmite procese verbale de constatare a contravenției pe loc, iar la alte 30 de autovehicule au fost aplicate colante tip invitație pentru a se prezenta în vederea sancționării. Cele mai multe dintre faptele constatate au fost pentru parcarea pe trotuare și piste de biciclete. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto că aceste fapte de încălcare a legislației sunt urmărite permanent de polițiștii locali și recomandă respectarea actelor normative în vigoare pentru a evita sancționarea”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Comentarii

comentarii