Acasă Actualitate Soldat pensionat, jurnalist de politică externă, expert în politici de securitate: “Ai...

Soldat pensionat, jurnalist de politică externă, expert în politici de securitate: “Ai nevoie de curaj să vorbești despre adevăr în această lume, nu doar să te duci în locuri periculoase”

DISTRIBUIȚI

Unul din cele mai interesante evenimente din cadrul Zilelor Cultuale Maghiare de la Timișoara l-a avut invitat pe Georg Spöttle, soldat pensionat, jurnalist de politică externă, expert în politici de securitate, care lucrează pentru Institutul Nézőpont (Punct de vedere) din 2018. Georg Spöttle s-a născut la Munchen. Tatăl său este maghiar, emigrat în 1956. A servit în armata germană, a făcut școala de ofițeri de poliție la Berlin, a fost polițist, iar mai apoi membru în trupele anti teroriste, specializat în lumea arabă. Întrebat ce e cu lumea de astăzi, Georg Spöttle spune că de fapt nu e nimic nou.   

“Nu e nicio problemă cu lumea. Dacă ne uităm în istorie, de la cuceririle mongole ale lui Ginghis Han până la expansiunea otomană, care a ajuns să conducă jumătate din glob, lumea a fost mereu în război. Așa a funcționat întotdeauna. Diferența este că, în trecut, nu existau Instagram, Facebook sau internet, așa că cei care nu erau implicați direct nu știau ce se întâmplă. Doar vedeai o armată cu steaguri noi și ți se spunea că trebuie să plătești dări. Dacă întrebai de ce, îți răspundeau că aveau sulițe și buzdugane… așa a funcționat lumea dintotdeauna. Lumea este fascinantă. Nu este mai rea decât în trecut, când vikingii făceau ravagii… Tehnologia a avansat, dar din punct de vedere uman, oamenii continuă să se omoare între ei, doar că acum folosesc echipamente și tehnologii moderne”, a spus Spöttle.

Acesta a povestit că a crescut într-o familie în care se urmărea mereu știrile, citea ziare, asculta radio și se discuta despre politică.

“Am devenit pasionat de politică. Am încercat să înțeleg de ce apar războaiele, de ce se luptă oamenii. Ce este islamul, cine sunt palestinienii… Orientul Mijlociu și limba arabă m-au atras din ce în ce mai mult. De mic copil mi-am dorit să ajung la Teheran, Beirut sau Bagdad, nu la Paris. Până în ziua de azi sunt la fel. M-a interesat întotdeauna lumea”, a spus invitatul.

“Dacă mă interesează ceva, eu mă duc acolo”

După bacalaureat, Georg Spöttle s-a alăturat armatei germane, ajungând la parașutiști. Apoi s-a dus la școala de ofițeri de poliție. “Am fost acceptat imediat, având avantajul experienței militare. Am devenit polițist, dar am rămas interesat de Orientul Mijlociu. Am început să învăț limba arabă și am călătorit în regiunea respectivă, ceea ce m-a condus către activitatea în unitatea anti-terorism. Am ajuns în Afganistan, ca ofițer, timp de doi ani. Am adorat această țară și îmi lipsește până în ziua de azi. Am decis că mă voi întoarce în noul Afganistan, condus acum de talibani. Îmi place să spun că sunt un altfel de specialist. Dacă mă interesează ceva, eu mă duc acolo. M-a interesat Coreea de Nord, așa că am obținut o viză și m-am dus acolo. Am vrut să văd ce se întâmplă în Irak, m-am împrietenit cu ambasadorul de la Budapesta și am reușit să ajung acolo. Am vizitat Libanul, Siria și am călătorit în tot Orientul Mijlociu. Am fost în Donbas pentru că am vrut să văd ce se petrece pe front, din perspectiva rusească. Astfel mă consider credibil. Nu sunt genul de specialist care doar studiază cercetările altora. Eu merg acolo! Așa îmi formez o imagine despre lume”, a povestit Georg Spöttle.

“Mi se spune că sunt prietenul rușilor”

Spöttle spune că ai nevoie de curaj să vorbești despre adevăr în această lume, nu doar să te duci în locuri periculoase. De la încpeutul războiului din Ucraina, a fost de multe ori pe frontal din Donbas.

“Mi se spune că sunt prietenul rușilor. Da, chiar sunt! Nu am negat niciodată asta. Simpatizez cu poporul rus. Știu de ce a început războiul… Ucrainenii au avut ani de zile să respecte acordurile de la Minsk, să acorde autonomie Donbasului și să înceteze uciderea populației rusești, dar nu au făcut-o. Rușii i-au avertizat de nenumărate ori că lucrurile nu se vor sfârși bine și că vor invada Ucraina. Și exact asta s-a întâmplat. Trebuie să vorbești cu oamenii… Și, ce e interesant în Donbas, rușii nu-i urăsc pe ucraineni. Am discutat cu soldați ruși înarmați până în dinți, care nu erau setoși să ucidă ucraineni, ci erau triști, spunând că este un război între frați. În realitate, războiul a început la Washington și acolo trebuie să se termine. Este clar că cei care susțin Ucraina sunt impresionați de poveștile de acolo. Este perfect omenesc. Nu se poate altfel. Vezi cum au fost bombardați și cum le-au murit copiii, e firesc să simți simpatie pentru ei. Așa funcționează omul”, a mai spus Spöttle.

“Am vorbit cu ruși și ucraineni din Donbas”

Este un război între SUA și Rusia în Ucraina? Este un război economic? Ce este în spate? Petrolul și gazele?

“Dacă cineva crede că în China umblă pe stradă acei maoiști în costume roșii, greșește. Nu mai este așa. Am locuit câteva luni în China, la etajul 44, în Shanghai. Mă uitam în jos și mă gândeam că New York devine nesemnificativ. Au construit un metrou pe sub mare, tehnologia din China este incredibilă. Super-trenuri. Am călătorit din Beijing în Shanghai cu trenul, ai dușuri, stewardese care te servesc, ecrane mici pe care poți selecta limba dorită. Iar viteza… Până să-mi termin cafeaua, eram în celălalt oraș. Este unul dintre motivele războiului, pe lângă faptul că ucrainenii au început să ucidă locuitorii civili din Donbas și să bată populația rusă de acolo. Și toate acestea au început în mandatul lui Zelenski. Am vorbit cu ruși și ucraineni din Donbas. În realitate, nimeni nu avea vreo problemă unii cu alții, s-au căsătorit între ei; un băiat ucrainean a luat o fată rusoaică și invers. Aproape că nu există o familie care să nu conțină atât ruși, cât și ucraineni. Rușii mi-au spus că se tem pentru soacra lor ucraineancă, care este acolo, iar localitatea ei a fost bombardată. Așadar, oamenii de acolo nu se urăsc; este o societate foarte bine amestecată. Dar ce este important acolo și ce vor americanii este gazul lichefiat. Europa de Vest are nevoie de gaz lichefiat, dar americanii ni-l vând la prețuri de trei ori mai mari decât vindeau rușii gazul natural. Marile firme pun aceste costuri pe factură, iar consumatorul se trezește că prețul energiei a crescut de patru ori. Asta au adus sancțiunile împotriva Rusiei”, a adăugat Spöttle, care observă că nimeni nu mai vorbește despre pace.

“Zelenski a fost la Joe Biden, și singura știre a fost despre cele 180 de milioane și încă 300 de milioane de dolari pentru arme. Nu s-a vorbit despre cum s-ar putea începe negocierile pentru pace, în condițiile în care pe front au murit deja 600.000 de soldați ucraineni. O națiune întreagă este în pericol de a se pierde. Cine nu moare, fuge din țară, iar cei rămași fără case și locuri de muncă nu se vor mai întoarce. În Germania, un sondaj a arătat că cei mai mulți nu doresc să se întoarcă, pentru că nu mai au nimic în Ucraina. În Germania, au deja o locuință, copiii merg la școală, au învățat limba, au o viață bună. De ce s-ar întoarce în pericol și în orașele bombardate? Ucraina a pierdut deja acest război. Din populația de 47 de milioane, azi în Ucraina mai sunt doar 13 milioane. Știu, e nebunie. Mulți au plecat chiar înainte de război, pentru că situația economică era foarte proastă. Salariul mediu era undeva la 100-110 euro pentru opt ore de muncă”, a mai spus jurnalistul.

“Degeaba am un MacBook american, pentru că, la fel ca iPhone-ul, e fabricat în China”

Tot mai multe țări vor să devină membri BRICS, iar asta arată deja o reașezare a polilor de putere.

“Țările din America Centrală, Turcia, care este țară NATO, a fost tot timpul păcălită cu aderarea la UE, așa că acum se gândește la BRICS. De la Indonezia, o serie de țări cer să devină membri BRICS. Până la sfârșitul anului, jumătate din glob va fi membră BRICS. Vă dați seama ce piață uriașă este acolo. UE este încă bine, dar acesta este viitorul? Europa și-a pierdut busola. Europa slăbește, iar SUA devine mai puternică. America are o singură problemă: China. Este ciudat cum americanii au anunțat că inamicii lor sunt chinezii, când, dacă te uiți pe orice produs cumpărat din America, scrie „made in China”. Degeaba am un MacBook american, pentru că, la fel ca iPhone-ul, e fabricat în China. Aceasta i-a făcut pe chinezi să devină puternici. Toate perdelele de duș din lume sunt produse într-o singură fabrică din China. Pentru muncitori, au construit un mic oraș, cu grădiniță, școală, supermarketuri etc. Și toate produsele de baie din lume sunt făcute acolo. E logic. Dacă un muncitor american este plătit cu 20 de dolari, în China se face totul cu 1 dolar. Așa au făcut și nemții cu industria farmaceutică: era totul scump în Germania, așa că au transferat producția în China și India. Chiar în timpul pandemiei, când au realizat că aspirina se face acolo și nu mai aveau control asupra stocurilor, s-a simțit efectul acestei strategii”, a mai spus invitatul din Ungaria.

Cât despre efectul sancțiunilor impuse Rusiei, Spöttle spune că în vitezele sale acolo nu le-a simțit.

“America a spus că nu va mai ajunge niciun iPhone în Rusia. China a mers acolo cu Huawei, Xiaomi și alte branduri. Google Pay i-a blocat pe ruși. A venit Global Pay din China, care este același lucru, doar cu alt logo. Visa și Mastercard au plecat, dar rușii au creat un card propriu. Acum, Visa a anunțat că a fost o mare pierdere pentru ei și că se întorc în Rusia. În schimb, toate mărcile mari se găsesc în continuare în Rusia, de la Adidas și Nike la Levi’s. Salonul Mercedes și Lamborghini este deschis. Starbucks a devenit Starcafe, KFC nu a plecat, iar Burger King este tot acolo. În fiecare colț de stradă este un Spar sau Interspar. Marile promisiuni germane, că nicio companie nu va rămâne în Rusia, nu s-au adeverit. Nimic nu se simte din sancțiuni. Recent m-am întors de acolo și am văzut cu ochii mei. În plus, oamenii au chef de cumpărături. Mallurile sunt pline, iar pe drumuri circulă mașini bune. Economia este stabilă. Se simte cel mai bine acest lucru atunci când trebuie să rezervi cu câteva zile înainte într-un restaurant. Nu este adevărat că rușii stau în întuneric și frig. Am fost și în Cecenia, la Groznîi. Acolo nu se consumă alcool și nici nu poți aduce cu tine. Dar oamenii sunt bine. Mulți ruși se mută acolo cu copiii, pentru că nu există droguri sau alcool. Orașele încep să arate ca Dubai, au descoperit gaze și se dezvoltă rapid. Iau foarte în serios islamul. Este parte din Rusia, dar am avut impresia că mă aflu în Abu Dhabi. Rusia este foarte diversă”, a concluzionat Georg Spöttle.

Comentarii

comentarii