Acasă Administraţie Solicitările CJT, ignorate de guvernanţi. Produsele din programul ”Laptele şi Cornul” riscă...

Solicitările CJT, ignorate de guvernanţi. Produsele din programul ”Laptele şi Cornul” riscă să fie aruncate

607
DISTRIBUIȚI

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, bate obrazul guvernanţilor şi spune că de luni de zile aşteaptă un răspuns referitor la realocarea către unităţile sociale a produselor din programul „Laptele şi cornul” rămase în depozite şi frigidere din cauza întreruperii anului şcolar. Acestea riscă să expire şi nu vor fi folosite, în loc să fie consumate de cei care au nevoie.

„Țara arde și baba se piaptănă, spune o vorbă din popor…. popor care se uită acum la Guvernul Orban cum stă cu mâna-n sân, în vreme ce alimentele care trebuiau împărțite copiilor în școli, expiră sau se strică. Consiliul Județean Timiș a făcut mai multe adrese către Ministerul Agriculturii, prin care am solicitat să creeze cadrul legal pentru ca laptele, cornul și mărul destinate elevilor, să fie redistribuite în centre de asistență socială sau în spitale. Pandemia a suspendat cursurile încă din martie, iar acum a început vacanța și e firesc că ele nu mai pot fi distribuite”, a spus Dobra.

Solicitarea a fost lansată de luni de zile, iar un răspuns se lasă aşteptat.

„Au trecut aproape 3 luni de când am făcut prima adresă. Nici până la ora actuală nu avem un răspuns. Stimabilii guvernanți sunt pesemne ocupați cu altele. Pe site-ul Ministerului Agriculturii, există în procedura de transparență decizională un proiect de Ordonanță de Guvern, dar termenul e de mult expirat. Și ei tot nimic”, a mai menţionat Dobra.

În Timiș sunt peste 600.000 de astfel de produse, fie rămase în școli, fie în depozitele firmelor care au prestat aceste servicii.

„Doamnelor și domnilor din Guvernul Orban, înțeleg că nu vreți să măriți pensiile și nici să majorați alocațiile dar, poate vă înduplecați totuși să luați măsurile necesare astfel încât să nu aruncăm la gunoi toate acele produse”, se încheie anunţul şefului CJT.

Comentarii

comentarii