Acasă Cultura Solo Show, la Galeria Calina Timişoara, cu excentricul artist Sebi Moldovan

Solo Show, la Galeria Calina Timişoara, cu excentricul artist Sebi Moldovan

DISTRIBUIȚI

calina luni seara19 ian 2015 ora 18. DSCF1000Solo Show, la Galeria Calina Timişoara! Exentricul artist Sebastian Moldovan s-a întors, luni 19 ianuarie, de la ora 18, cu o inedită expoziţie, la cea mai tare galerie din capitala Banatului, de pe str. Mărăşeşti.
Iubitorii de artă au putut să asiste la ultimul proiect al platformei DESENUL SANS RIVAGES, curator Liviana Dan, o platformă despre gândirea în desen, despre desenul contemporan ca idee și proces, despre intenționalitatea și flexibilitatea lui.
Cu toate că poate părea cool-headed expoziția SEBI IS BACK are o abordare concretă, abstractă, poetică. Sebastian Moldovan impune un spațiu dincolo de marginile hârtiei. O continuare a desenului cu alte mijloace. Fapte de biografie devin la Sebastian Moldovan obiecte, scene izolate, dar păstrează un sens al urgenței pentru arsenalul de apărare visat în copilărie, acut necesar acum: turnuri de observare, baricade, tuburi de oxigen.
Un desen fizic strânge impresii, scenă după scenă, dialog pentru dialog. În povestea despre viață orice se poate întâmpla. Acțiunea și discursul, ritmul evenimentelor au lumină și romantism, dar și o tensiune aproape febrilă. Linia este fină și detaliul rafinat. Desenul rămâne preocupat de un sens al echilibrului și este întotdeauna ușor departe.
Un minimalism vizionar adevărat ca formă și acuratețe rămâne mereu deschis spre o arhitectură domestică, curioasă și liberă –a explicat Liviana Dan.
Sebastian Moldovan s-a născut în 1982 la Baia Mare și a studiat la Universitatea de Arte și Design din Cluj. Trăiește la Sibiu. Lucrează video, fotografie, desen și instalații de cele mai multe ori site-specific. A expus la a 55 ediție a Bienalei de la Veneția, Italia, 2013, la Salonul de proiecte / MNAC, București, România, 2012, la Bienala de artă contemporană, Haifa, Israel, 2010, la Muzeul de artă, Harkov, Ucraina, 2009, la Cabaret Voltaire, Zurich, Elveția, 2006. A avut expoziții personale la Galeria de artă contemporană a Muzeului Național Brukenthal, Sibiu, România în 2005 și 2011 și la Galeria Jan Dhaese, Gent, Belgia în 2008, 2010 și 2014.

Comentarii

comentarii