Acasă Actualitate Soluţii pentru fluidizarea traficului în Timişoara, la orele de vârf

Soluţii pentru fluidizarea traficului în Timişoara, la orele de vârf

DISTRIBUIȚI

Liberalul Ionel Patrichi propune ca programul şcolilor, facultăţilor şi al unor societăţi să înceapă mai devreme de opt, pentru a dispărea cozile interminabile care se creează dimineaţa în trafic
Faptul că traficul rutier din Timişoara este unul de coşmar nu mai reprezintă o necunoscută pentru nimeni. Numărul crescând al maşinilor şi incapacitatea autorităţilor locale de a ţine pasul dezvoltării infrastructurii cu cel al lărgirii parcului auto au dus, în timp, la sufocarea traficului rutier urban.

Bulevarde aglomerate, intersecţii blocate, cozi interminabile şi prea puţine locuri de parcare – acestea sunt principalele probleme cu care se confruntă orice şofer timişorean. În plus, la orele de vârf, problemele se accentuează. Liberalul Ionel Patrichi susţine că orele de vârf ar putea deveni mult mai liniştite în trafic, printr-o simplă modificare a orei de începere a programului la şcoli, facultăţi şi unele societăţi din Timişoara. Asta pentru că, acum, aproape toate instituţiile din oraş încep programul la ora opt, fapt ce duce la supraaglomerarea străzilor înainte de această oră. „O simplă decalare a programului şcolilor şi facultăţilor ar rezolva orele de vârf din traficul Timişoarei. Este la îndemâna administraţiei locale să discute această soluţie”, spune Ionel Patrichi, explicând că şi folosirea rutelor alternative de către timişoreni ar fluidiza circulaţia pe marile bulevarde. „Este o idee foarte bună. Nu presupune cheltuieli, ci doar bunăvoinţă. Primăria ar trebui să discute cu diverse societăţi şi să cadă de acord asupra programului. Şi la şcoli şi facultăţi ar putea fi decalat programul”, spune Nicolae Robu, preşedintele PNL Timişoara, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara. Acelaşi Patrichi spune că apariţia, în ultima perioadă, a tot mai multor sensuri unice în Timişoara maschează, de fapt, incapacitatea administraţiei locale de a crea locuri de parcare. Sensurile unice introduse pe tot mai multe străzi, unele benefic, duc, în opinia lui Patrichi, atât la crearea de locuri de parcare, cât şi la îngustarea tramei stradale pe care efectiv se circulă, fapt care atrage  îngreunarea traficului rutier.
 

 

Comentarii

comentarii