Poliția Locală Timișoara a arătat încă o dată că este foarte operativă, știe să intervină cu profesionalism și își face treaba exemplar, atunci când este solicitată în problemele cetățenilor, mai ales în ceea ce privește protecția mediului!
Astfel, joi 20 iulie, un cetățean a arătat cu fotografii explicite infernul gunoaielor din zona Pieței Doina din Timișoara.
Se pare că iresponsabilitatea unor cetățeni este fără margini! Mizeria este împrăștiată peste tot în jurul complexului Doina, iar coșurile de gunoi pline!
Pe deasupra, chiar în micul parc, la răcoare și verdeață, dormea un nefericit, un om al străzii fără adăpost, la bustul gol.
Poliția Locală Timișoara a fost informată despre toată această situație și imediat a trimis un echipaj la fața locului.
În 30 minute, bietul nefericit a fost ajutat de polițiștii locali și a fost dus la centrul pentru persoane fără adăpost din cadrul complexului de servicii Sfântul Francisc a Primăriei Timișoara, de pe strada Telegrafului nr. 8. Acolo a primit un pat curat pentru odihnă.
“Facem demersuri și în privința deșeurilor, pentru a se ecologiza această zonă”, a declarat Daniela Seracin, purtător de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.
Conform hotărârii nr. 371 din 2007 a Consiliului Local Timișoara, asigurarea şi păstrarea curăţeniei pe teritoriul municipiului, buna gospodărire a acestuia şi respectarea normelor de igienă, constituie o obligaţie fundamentală a autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a altor persoane juridice, precum şi a cetăţenilor.
În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, consiliile locale şi primarii au obligaţia să adopte şi să dispună măsurile ce se impun pentru asigurarea participării cetăţenilor, a instituţiilor publice şi agenţilor economici la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a ordinii şi curăţeniei pe teritoriul municipiului, la efectuarea la timp a activităţilor edilitar-gospodăreşti.
Organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar-gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor.
Articolul 1 (1) mai arată: Instituţiile publice, agenţii economici şi celelalte persoane juridice sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea întreţinerii curăţeniei şi îmbunătăţirii aspectului edilitar al clădirilor, curţilor, împrejmuirilor, căilor de acces, precum şi a străzilor, drumurilor şi zonelor verzi aferente acestora.
“Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.1, se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.5000 lei”, atenționează HCL nr.371 di. 2007.