Acasă Actualitate „România se transformă în stat poliţienesc!”

„România se transformă în stat poliţienesc!”

DISTRIBUIȚI

Sorin Frunzăverde:

Preşedintele CJCS a susţinut, miercuri, o conferinţă de presă în care şi-a exprimat neliniştea faţă de situaţia actuală a României
Vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde spune că principala provocare pentru PDL, dar, în acelaşi timp şi pentru opoziţie, o reprezintă scoaterea României din ”haosul administrativ în care se află” şi ”depăşirea vrajbei politice”.

”România riscă să se transforme într-un stat poliţienesc, nu într-un stat al poliţiei, ci într-unul poliţienesc, în accepţiunea clasică a cuvântului. Principala problemă a PDL şi a opoziţiei, pentru că în democraţie nu poţi guverna fără opoziţie, o reprezintă scoaterea ţării din haosul administrativ, din vrajba politică şi din statul poliţienesc, care sufocă economic orice comunitate. Acesta este motivul pentru care compatrioţii noştri resimt mult mai acut criza economică, în comparaţie cu alţii din Uniunea Europeană”, a declarat Sorin Frunzăverde.

În opinia vicepreşedintelui PDL, principalul partid din România de azi, PDL, trebuie, fiind la guvernare, să se folosească de pârghiile pe care le are, pentru a scoate ţara din această stare. Se impun două măsuri: începerea unui dialog politic cu opoziţia, care să permită constituirea unui guvern bazat pe o mai largă majoritate parlamentară şi construirea şi adoptarea unui buget corect şi responsabil din punct de vedere al alocărilor instituţionale.

”În principal trebuie trecut la construirea şi adoptarea unui buget corect din punctul de vedere al bugetării instituţiilor statului, dar, în acelaşi timp, al unui buget descentralizat. Am vorbit foarte mult despre descentralizare, dar am făcut prea puţin. E momentul să o facem acum, cu ocazia adoptării bugetului pe 2011. Bugetul pe 2010 a fost unul ultracentralist şi aceasta e o faţetă ascunsă, o dimensiune foarte puţin sesizabilă, a alunecării României spre un stat poliţienesc, centralizarea excesivă a resursei bugetare”, a mai subliniat Frunzăverde.
Sorin Frunzăverde a continuat şi cu câteva declaraţii făcute ca fost ministru al Apărării: „Armata va ajunge într-o stare jalnică dacă, de acum înainte, nu va fi alocat domeniului Apărării cel puţin 2,11% din Produsul Intern Brut, aşa cum s-a convenit cu NATO. Dacă nu vom asigura, de acum înainte, cel puţin 2,11% din PIB Ministerului Apărării Naţionale, în anii care urmează ne vom întâlni cu tot mai dese evenimente tragice, cum a fost cel de marţi, de la Cincu, iar armata va ajunge într-o stare jalnică. 2,11% din PIB reprezintă asumarea noastră oficială în parteneriatul Alianţei Nord-Atlantice”.

În opinia lui Frunzăverde, armata nu este un simplu decor de operetă, pe care-l scoţi la evenimente precum 1 Decembrie. Armata traversează o perioadă foarte grea, explicaţia fiind faptul că, în ultimele două decenii, bugetul alocat MApN a fost insuficient, excepţie făcând trei sau patru ani.

Fostul ministru al Apărării a criticat faptul că, în cursul zilei de marţi, s-a vorbit mai mult despre schimbările din Ministerul Administraţiei şi Internelor decât despre militarii care au murit în Poligonul de la Cincu şi despre cei răniţi în timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic cu tragere de luptă.

”Armata nu este un decor de operetă, în care să apari în uniforme strălucitoare pe 25 octombrie (Ziua Armatei – n.r.) sau la 1 Decembrie (Ziua Naţională a României – n.r.), ci este una dintre instituţiile fundamentale ale statului român, care asigură apărarea naţională, care, este adevărat, costă. Armată ne reprezintă în teatrele de operaţii şi are merite indubitabile în integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică”, a subliniat Sorin Frunzăverde.

El a reamintit că, încă din 2007, a susţinut că provocarea reală a NATO şi a ţărilor democratice, inclusiv România, o reprezintă Afganistanul, şi nu Irakul, „lucru care se poate observa acum, când NATO îşi reaşează politica militară în Afganistan”.
 

 

Comentarii

comentarii