Acasă Actualitate Sorin Maxim, directorul ADR Vest, premiat pentru contribuția la dezvoltarea regională

Sorin Maxim, directorul ADR Vest, premiat pentru contribuția la dezvoltarea regională

DISTRIBUIȚI

Sorin Maxim, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), a fost premiat la gala „The Voices of Business – Regional Awards Timișoara”, un eveniment organizat de revista Transilvania Business pentru recunoașterea meritelor celor care contribuie la dezvoltarea economică a regiunii.

Premiul i-a fost acordat lui Sorin Maxim pentru rolul său activ în dezvoltarea regională și economică a României, prin pozițiile de conducere pe care le-a ocupat de-a lungul timpului. În cadrul galei, acesta a subliniat importanța evenimentelor care conectează mediul de afaceri:

„Apreciez implicarea Transilvania Business în consolidarea relațiilor din mediul economic. Astfel de evenimente sunt esențiale pentru dezvoltare și colaborare. Premiul primit este, de fapt, meritul întregii echipe ADR Vest, care lucrează zi de zi pentru progresul regiunii”, a declarat Sorin Maxim.

Invitat la gală și în calitate de speaker, Maxim le-a prezentat antreprenorilor și liderilor economici oportunitățile de finanțare disponibile prin fonduri europene, punând accent pe patru direcții esențiale:
✔ Instrumentele financiare stimulează creșterea economică;
✔ Inovarea generează valoare adăugată;
✔ Productivitatea este cheia dezvoltării sustenabile;
✔ Digitalizarea accelerează transformarea și progresul.

Evenimentul de la Timișoara a reunit lideri de afaceri, investitori și reprezentanți ai mediului economic din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin. În cadrul galei, au fost premiate și companiile de top din aceste județe, incluse în clasamentul „Top 300”.

Gala „The Voices of Business – Regional Awards” și-a propus nu doar să premieze excelența în afaceri, ci și să consolideze legăturile dintre antreprenori, oferindu-le oportunități de colaborare și dezvoltare.

Comentarii

comentarii