Despre Robert Turcescu se va mai vorbi mult în această perioadă, poate nu mult ca durată, dar intens, sigur! Nu pentru că figura sa de procuror, de ”băiat de Pitești”, cu întreaga dantelărie de cuvinte din familiile argoului și jargonului, ar fi de neuitat, de fixat pe ”retina” creierului mic, ci pentru că a deschis, într-un mod tipic mioritic, o temă de care mulți se temeau: câte persoane din viața publică au legături cu anumite servicii de informații? Sau câte persoane din viața publică au spaime cenușii de camuflat, de disimulat sau de transformat?
Numeroasele referiri la apartenențe mai mult sau mai puțin demne, chiar și atunci când se spune că au fost făcute ”în interesul națiunii”, nu sunt aleatorii. Adrian Severin vehicula de multă vreme ideea unei liste de colaboratori ai ”securității” (cam pe toate le numim așa, avem repetitivitatea în sânge!), aflați în redacții naționale, regionale sau locale, fie din presa scrisă, fie din audio-vizual. Nu s-a dat publicității, dar se relua mereu acel subiect. Mai apoi, Băsescu, plin de insinuări la adresa unui candidat la Cotroceni, din lista celor deja cunoscuți în România, dar cu oarecare reținere de a spune adevărul. Ce se petrece? Toată lumea (media, politicul, oameni diverși) construiește scenarii, ipoteze pentru analizarea stării lui Robert Turcescu, ”mărturisitorul”, dacă a fost sau nu autentică dezvăluirea despre propria sa persoană, dacă este sau nu reală ieșirea lui, dacă are amprentă mistică, iar, în final, dacă l-a regizat cineva să facă asta… Robert Turcescu este expresia unei spaime. Fie ea reală, fie histrionică, cu scenariu și regie în componență. Robert Turcescu are (avea), din păcate, un tip de atitudine de ”studio”, pe care oamenii cu bun simț nu o pot agrea: infatuare, lipsă de răbdare în dialog, agresivitate nejustificată, duritate verbală, inflexibilitate facială, rictus dușmănos, cinism și o dorință uriașă de a răni cu orice preț, de a umili! Aveam să-l urmăresc pe postul de televiziune ce-i găzduia spovedania ca pe un ins religios aparent, ca pe unul omenos, căzut în păcatul minciunii, al înșelătoriei, al trădării, dar din care – vai, ce bine! – vrea să iasă! Și, dacă ar fi să fie adevărat, asta ar fi minunat pentru noi, toți păcătoșii! Spaima Turcescu cred că vine din altă parte, din cutia Pandorei pe care o fi primit misiunea de a o deschide pentru a arăta lumii cât este de simplă… mărturisirea! Cine ar urma? Candidatul descris de Băsescu, cel cu CV-ul incomplet, cel aflat ”într-o relație” cu… securitatea sau altfel de ”securitate”? Cine va deschide ușa următoare? Chiar dacă nu știm, așteptăm. Pentru că ieșirea lui Robert Turcescu, cel înspăimântat, nu este întâmplătoare, are un sens, ca și ștergerea urmelor electronice ale confesiunii, de la blog la facebook, totul are un sens. România poate crea astfel de indivizi, procurorii-jurnaliști, procurorii-moderatori, procurorii-procurori! Profesia în sine este devotată justiției și adevărului, dar parafrazarea numelui profesionistului respectiv este periculoasă. Are Robert Turcescu și dosar de… procuror? Robert Turcescu a jucat o piesă, nu a ieșit bine. Tabla de șah este plină de piese și de rezerve…
