Specialiști din domeniul teologic și academic s-au reunit miercuri, la Centrul Eparhial din Timișoara, pentru cea de-a doua întâlnire dedicată elaborării volumului „Enciclopedia Banatului. Ecclesiastica”. Proiectul, derulat sub egida Academiei Române – Filiala Timișoara, își propune să documenteze și să valorifice contribuția Bisericii Ortodoxe Române în Banatul istoric.
Lucrările au fost desfășurate sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, și au reunit membri ai Academiei Române, cadre universitare, istorici, teologi și reprezentanți ai clerului.
Discuțiile s-au concentrat pe structura viitorului volum, stabilindu-se direcțiile de cercetare, împărțirea responsabilităților în cadrul echipei editoriale și termenele de finalizare pentru fiecare capitol.
Conținutul volumului va include o prezentare a instituțiilor bisericești din Mitropolia Banatului, relațiile cu eparhiile românești din Serbia și Ungaria, dar și portrete ale unor figuri reprezentative ale vieții bisericești bănățene. Alte capitole importante vor fi dedicate vieții monahale, patrimoniului religios și artistic, tradițiilor muzicale bisericești, învățământului teologic și presei religioase.
Volumul va fi completat cu indexuri de nume și localități, hărți, imagini de arhivă și o bibliografie de specialitate, acestea urmând a fi integrate fie în corpul lucrării, fie în secțiuni distincte, în funcție de coerența editorială.
Proiectul editorial urmărește nu doar documentarea riguroasă a vieții bisericești din Banat, ci și consolidarea memoriei culturale și spirituale a regiunii.