Acasă Actualitate Specializări noi, din acest an, la Universitatea Politehnica Timișoara

Specializări noi, din acest an, la Universitatea Politehnica Timișoara

DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica Timișoara este o instituție de învățământ superior în care inovarea și adaptarea la cerințele mediului economic și a pieței muncii s-au aflat în centrul preocupărilor. În societatea tot mai tehnologizată de astăzi, UPT vine cu noi specializări, atât la nivel de licență, cât și la nivel de master, adaptându-se astfel tendințelor și cerințelor de pe piață.

Astfel, la nivel de licență, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare, în cadrul domeniului de studii Calculatoare și Tehnologia Informației, apare specializarea Tehnologia Informației, pe lângă cea de Calculatoare, care exista deja. Specializarea e tot mai cerută pe piața muncii, iar, spre deosebire de specializarea Calculatoare, unde accentul mai mare este pus pe proiectarea sistemelor informatice, în cazul specializării Tehnologia Informației se urmărește în special administrarea sistemelor informatice. Cele două specializări sunt oarecum înrudite, anul I este comun pentru ambele, după care cele două direcții de studiu se despart. UE consideră că domeniul Tehnologiei Informației a devenit coloana vertebrală a creșterii economice europene și reprezintă o resursă de importanță majoră pe care se bazează toate sectoarele economiei. Tehnologia Informatiei stă la baza majorității sistemelor complexe care asigură funcționarea economiilor țărilor europene în sectoare cheie, precum finanțele, sănătatea, energia și transporturile, în timp ce multe modele comerciale sunt construite pornind de la premiza disponibilității neîntrerupte a internetului și a bunei funcționări a sistemelor informatice.

Tot la nivel de licență, în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică, apar două specializări noi. Prima, Inginerie Electrică și Calculatoare, adaptată perfect la cerințele actuale și de viitor ale firmelor din țară și din Uniunea Europeană, realizează conectarea necesară dintre domeniul informatic și aplicațiile industriale și rezidențiale, asigurând accesul la tehnologiile secolului XXI: roboți, automobilul electric/autonom, energiile regenerabile, industria digitală 4.0, clădiri smart, orașe smart, IoT-Internet of Things și IIoT-Industrial Internet of Things. Noua specializare asigură ingineri bine pregătiți pentru revoluțiile tehnologice din prezent, cum sunt transferul la energiile regenerabile și industria 4.0, care integrează inteligența artificială.

Cea de-a doua specializare nouă din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică, cea de Energetică și Tehnologii Informaționale, vizează, în principal, studiul celor mai recente tehnologii informatice aplicate în sectorul energetic, pregătind studenții pentru găsirea unor soluții inovative de tip „energie inteligentă” care colectează date, învață și furnizează informații detaliate exploatabile pentru a eficientiza utilizarea energiei și a menține continuitatea alimentării (concepte cum ar fi microrețele inteligente, rețele inteligente, orașe inteligente). Noua specializare îi pregătește pe studenți pentru a face față cu succes schimbărilor majore din ultimii ani, care includ automatizarea consumatorilor conectați la rețeaua electrică, apariția prosumatorilor și a automobilelor electrice, care necesită cunoștințe interdisciplinare.

Specializările noi din cadrul ciclului de master țin cont tot de noua revoluție industrială și, ca atare, de noile cerințe de pe piața muncii.

Programul masteral în limba engleză Sisteme Electronice Automotive – Automotive Electronic Systems (AES) este cel mai nou program masteral al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Acesta vine să răspundă la necesitatea dezvoltării unor mobilități de mișcare și deplasare în condiții de confort, siguranță, nepoluare a mediului și consum redus de energie, pe care societatea contemporană le cere. Potențialii beneficiari ai programului de master AES sunt absolvenți ai ciclului de licență, care sunt angajați în companii ce își desfășoară activitatea în domeniul automotive sau își doresc un loc de muncă într-una dintre acestea. Industria automotive este crucială pentru prosperitatea Europei, oferind peste 12 milioane de locuri de muncă și furnizând 4% din PIB-ul Uniunii Europene, sectorul fiind și cel mai mare investitor privat în cercetare și dezvoltare.

În cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică, noul program de master Sisteme Inteligente în Ingineria Electrică (SIIE) se integrează tendinței actuale de compatibilizare a ofertei educative cu solicitările de pe piața muncii din Timişoara, cerințe receptate de la angajatori, dar şi de la studenții domeniului Inginerie Electrică. Noul program de master asigură extinderea cunoştintelor de specialitate obținute în cadrul ciclului de licență, de la nivelul conceptelor clasice din domeniile instalații electrice, iluminat, acționări electrice, electronică de putere, HVAC, tracțiune electrică către zonele moderne de tip clădiri inteligente, automobil electric, calitatea energiei electrice EMC, sisteme tip loT, energii regenerabile, sisteme de monitorizare şi testare.

Mai multe detalii despre toate programele de studii, la nivel de licență și de master, disponibile din anul universitar 2022-2023, se găsesc pe site-ul Universității Politehnica Timișoara, (www.upt.ro), la secțiunea dedicată admiterii.

Comentarii

comentarii