Acasă Sport Spectacol pe patru roţi în Timişoara

Spectacol pe patru roţi în Timişoara

359
DISTRIBUIȚI

La aproape o lună distanţă de la Cupa Centrului Comercial Euro, iubitorii sporturilor cu motor din Timişoara au avut parte din nou de o reprezentaţie automobilistică. Marele învingător de la clasa licenţiaţilor al etapei cu numărul VI a Campionatului Judeţean Timiş a fost Florin Staici, acesta reuşind să-i depăşească pe cei 29 de concurenţi rivali înscrişi în turneu. Staici a reuşit să se impună în ,,Marele Premiu al oraşului Timişoara", depăşindu-l la mare luptă pe principalul său adversar Sergiu Tirla. A fost o revanşă pentru Staici deoarece Sergiu Tirla a reuşit să-l depăşească pe Staici la Cupa Euro, din data de 9 mai, din runda a patra a întrecerii judeţene. În spatele celor doi, pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Robert Makray. Duelul a fost unul spectaculos şi la categoria nelicenţiaţi, acolo unde Alecs Roiban a câştigat bătălia pentru supremaţie, iar Ciprian Lupulescu şi Bogdan Stănean au ocupat următoarele două poziţii ale clasamentului. Competiţia din capitala Banatului, găzduită pe platforma Molandy’s din Calea Şagului, s-a încheiat cu un turneu de karting, ce a contat pentru etapa a patra a campionatului judeţean.

Comentarii

comentarii