Acasă Cultura Spectacolele lunii ianuarie, la Teatrul Naţional

Spectacolele lunii ianuarie, la Teatrul Naţional

DISTRIBUIȚI

Teatrul Naţional din Timişoara începe anul cu spectacolul „Fete de mătase artificială”, de Irmgard Keun, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia, marţi 12 ianuarie, ora 19, în Sala Mare TNTm. Joi, 14 ianuarie, la 19, în Sala Mare TNTm, se va pune în scenă „Offside”, un concept de Luminiţa Tulgara, vineri, 15, şi marţi, 19 şi  26 ianuarie, de la ora 19, în Sala Studio 5 TNTm, se va juca „Aeroport”, de Ştefan Caraman, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia, iar sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare TNTm, „Bye bye America”, de Carmen Dominte, un spectacol de Cristian Ban. Luni, 25 ianuarie, de la 19, Sala 2 TNTm va fi gazda premierei „Revizorul”, de N.V. Gogol, un spectacol de Petru Vutcărău. Comedia lui Gogol are ca punct de plecare o banală încurcătură: primarul şi toată administraţia unui târguşor rusesc sunt în mare fierbere, deoarece aşteaptă sosirea unui revizor, un inspector trimis „de la stat”. Cum nu îl cunosc, se creează o încurcătură când doi au impresia că-l recunosc pe revizor în persoana unui june mofturos de la oraş, Hlestakov. Piesa va mai fi jucată luna aceasta şi vineri, 29 ianuarie, de la ora 19, în Sala 2 TNTm. Joi, 28 ianuarie, la ora 19, în Sala Mare TNTm, se va putea urmări spectacolul după basmul lui Petre Ispirescu, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte”, un spectacol de Mihaela Lichiardopol. Ultimul spectacol al lunii ianuarie va avea loc sâmbătă, 30 ianuarie, la ora 19, în Sala Mare TNTm, când se va juca piesa „Trei surori”, de A.P. Cehov, un spectacol de Ada Lupu.

Comentarii

comentarii