Invocând solidaritatea cu statele NATO, Guvernul României a inventat un spion al Federației Ruse. Pe care, în 26 aprilie, l-a declarat persona non grata. Adjunctul atașatului militar din București a fost împachetat și trimis la Moscova. Iar acum nu ne rămâne decât să așteptăm. Vladimir Putin e la mutare. Câți spioni români va împachea la rândul său? Și de unde până unde afirmația din titlu? De ce spionul nu este spion?
Alexey Grishaev, adjunctul atașatului militar al Federației Ruse la București a fost declarat persona non grata și expulzat din România fără ca, așa cum pe bună drepate observă jurnalistul de investigații Bogdan Tiberiu Iacob, autoritățile de la București să-l fi acuzat de vreo faptă penală și cu atât mai puțin de fapte de spionaj. A fost expulzat și gata. Fără nicio explicație oficială. Doar presa este cea care a tras concluzia că adjunctul atașatului militar ar fi făcut acte de spionaj pe teritoriul României. Întrucât nu-i suspectez pe ziariștii respectivi de atât de multă imaginație, și nici nu cred că imaginația acestora a funcționat identic și simultan, nu-mi rămâne decât să trag o concluzie logică. Și anume că li s-a indus această informație, cu certitudine falsă, de către centrele discrete sau secrete de manipulare a presei. A unei anumite prese. Și destul de mulți jurnalisti au mușcat, în mod conștient sau inconștient, momeala. Momeala cum că Alexey Grishaev ar fi fost spion. Și că a fi fost documentat în acest sens de către serviciul secret al Armatei – DGIA. Ar fi de-a dreptul halucinant să se întâmple așa cum a fost prezentat incidentul în presa noastră.
Am toate motivele să presupun că pe teritoriul statelor NATO se desfășoară operațiuni de spionaj. Am la fel de multe motive să cred, în baza cunoștințelor mele din istorie, că o parte importantă din aceste operațiuni de spionaj îi revine structurilor militare în spatele cărora se ascunde serviciul de informații al Moscovei. Și, în fine, îmi pot imagina că lucrează într-o măsură mai mică sau mai mare și contrainformațiile din statele țintă. Astfel încât, din când în când, sunt documentați spioni cu care statul gazdă procedează cum vrea, dar întotdeauna în conformitate cu reglementările internaționale. Un spion documentat pe teritoriul unui stat NATO poate fi lăsat în continuare în durerea lui, dar îndopat cu fel de fel de informații false. Și întors astfel, fără ca el să știe, ca un bumerang împotriva centralei rusești. Sau poate fi momit, cumpărat, cu bani sau prin șantaj, și transformat în agent dublu. Tot în scopul intoxicării centralei din Moscova. În al treilea rând, el poate fi prins în flagrant, făcut pachet și trimis la Moscova fără niciun tam-tam, în scopul ca și Moscova să procedeze la fel cu un spion al statului țintă depistat pe teritoriul Federației Ruse. În ce scenariu ne aflăm?
Nu ne aflăm în prezența niciunuia dintre scenariile de mai sus. Ci în prezența unui scenariu pe cât de absurd, pe atât de grotesc. E clar că primele două ipoteze cad, de vreme ce autoritățile de la București au făcut public numele persoanei vizate de la Ambasada Federației Ruse la București și au decis declararea acesteia drept persona non grata și trimiterea ei la Moscova. Prin urmare, am putea presupune că ne aflăm în ultimul scenariu. Că serviciul secret al Armatei ar fi prins un spion, dar, din eleganță, l-ar fi expediat la Moscova, fără a acuza vreo faptă de spionaj, dar furnizând opiniei publice numele său. Stă în picioare această ipoteză?
Nici ipoteza de mai sus nu rezistă. Din simplul motiv că este greu, dacă nu care cumva chiar imposibil de conceput ca, într-un interval atât de scurt, aproape simultan, mai multe state NATO să fi descoperit spioni ruși pe teritoriul lor. Este o coincidență imposibilă. Dar care poate fi pusă în relație cu recenta confruntare dintre Ucraina și Federația Rusă, în condițiile în care statele NATO și UE s-au solidarizat cu Kievul. Și vor cumva să pedepsească Moscova. Să-i dea lui Putin peste degete. Într-o traducere accesibilă tuturor a acestor gesturi extreme în plan diplomatic, putem spune că unul dintre instrumentele prin care un stat poate pedepsi alt stat sau îl poate atenționa sever este expulzarea unuia sau mai multora dintre diplomații săi. Această decizie, conform normelor internaționale, nu trebuie explicată în niciun fel. Un diplomat poate fi expuzat fără niciun motiv care îl vizează pe acesta. De altfel, acesta este mecanismul prin care a fost expulzat și acest diplomat rus. În aceste condiții, pare de neînțeles de ce totuși presei i-a fost inoculată ideea că acesta ar fi săvârșit fapte de spionaj pe teritoriul României. Care a fost interesul? Cine are de câștigat? Și-a arătat oare România astfel solidaritatea față de celelalte state NATO? Afirmațiile cum că așa stau lucrurile sunt false. Dacă toate statele NATO ar fi luat decizia de a-i da lui Putin peste degete, expulzându-i diplomații, aș mai înțelege de ce și România a procedat la fel. Numai că nu este vorba de toate statele NATO. Ci doar de câteva. Celelalte s-au abținut de la un asemenea gest. Noi însă ne-am asumat riscul. Să spunem că suntem mai cocoși. Să spunem că am procedat astfel, știind foarte bine că în zilele următoare Putin, la rândul său, va împacheta unul sau mai mulți diplomați români de la Moscova, pe care ni-i va trimite acasă. Dar dacă așa stau lucrurile, dacă ne-am asumat în mod deliberat acest cost, ce rost avea intoxicarea presei? Dacă asistăm doar la niște sancțiuni politice, fără legătură cu vreo activitate de spionaj a diplomatului rus, atunci din nou întreb cum se face că presei i-a fost inoculat acest scenariu neconfirmat de nicio autoritate a statului român?
Ei bine, la întrebările de mai sus nu pot răspunde decât într-un singur fel. Cu câteva zile în urmă, Klaus Iohannis s-a dat pe gheață. Atunci când a afirmat că este unul dintre cei mai informați lideri ai statelor NATO asupra situației din Est. Atât de bine informat, încât la rândul său își informează omologii. O zi mai târziu s-a dovedit că habar nu are pe ce lume se află. Habar nu avea că Putin dăduse dispoziție ca trupele de la frontiera cu Ucraina, cele mai numeroase trupe de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, să se întoarcă în cazărmi. Tocmai fiindcă habar nu avea de această informație extrem de importantă, Iohannis a apucat să tragă în gol un semnal de alarmă în fața miniștrilor de Externe ai unor state din zonă, invitați la București, și să planifice o ședință CSAT pe această temă.
Expulzarea diplomatului rus survine după. Are proprietatea de a acredita ideea că România nu doarme pe ea însăși. Că România este vigilentă. Și că România ar fi fost supusă unei agresiuni de tipul spionajului militar. Atâta doar că agresiunea în sine nu a fost documentată și, prin urmare, nu poate fi dovedită. Așa că a fost nevoie de un substitut de dovezi. Acesta a fost furnizat de presa de serviciu. Și a mai urmărit Klaus Iohannis ceva.
Președintele României a încercat să mai împuște un iepure. Să demonstreze astfel vigilența și fermitatea serviciului de informații al Armatei. Care se află în epicentrul unui scandal cât casa, după ce generalul Iulian Gherghe a fost arestat, este anchetat și a recunoscut că a inventat spioni și informații, pe care i-a plătit și le-a plătit în fals, pentru a sifona în folos propriu banii Ministerului Apărării. Și a mai recunoscut că operațiunea documentată de procuroriii mlilitari nu este singura de acest fel. Că serviciul secret condus de generalul Marian Hăpău fură bani pe rupte. Și că o parte dintre aceștia se transformă în mită pentru politicieni. Sub forma unor cadouri, cum este splendidul costum de schi al lui Klaus Iohannis. Acest uriaș scandal în derulare trebuia acoperit cumva. La pachet cu revelața că, de fapt, Klaus Iohannis, când spunea că era informat, era complet pe dinafară în raport cu operațiile Armatei Ruse. Și, în mare viteză, în scopul de a ascunde în ochii opiniei publice această bombă cu ceas din Ministerul Apărării, condus de unul dintre protejații lui Iohannis, Nicolae Ciucă, a fost inventat așa-numitul caz al spionului rus. Spionul nu era spion.
