Acasă Actualitate Spitalul Militar de Urgență Timișoara! 269 de ani de existență: 1754 –...

Spitalul Militar de Urgență Timișoara! 269 de ani de existență: 1754 – 2023!

DISTRIBUIȚI

Vineri, 5 mai 2023, este Ziua Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” Timișoara, când împlinește și incredibila vârstă de 269 de ani de existență!

Începuturile Spitalului Militar Timișoara se leagă de istoria unei armate străine și de o perioadă de rezistență eroică a poporului român din Banat la încercarea de deznaționalizare.

Construcția și activitatea medicală militară în cadrul spitalului datează din anul 1754, din timpul Împărătesei Maria Terezia, când a fost construit primul nivel al spitalului. Nivelul al 2-lea al spitalului a fost construit în anul 1821. Atestarea documentara datează din 1754. Ca spital militar, această instituție a exista cu 24 de ani înaintea Spitalului Universal de la Viena (Allgemeines Krankenhaus) și cu 35 de ani înaintea spitalului (Sfântul Rochus) din Budapesta.

”Suntem mândri că putem să ne sărbătorim într-o zi cu o mare însemnătate religioasă – 5 mai, Sfântul Efrem cel Nou, care este și hramul capelei militare din incinta spitalului. Astăzi se împlinesc și 20 de ani de la înființarea compartimentului de primiri urgențe a spitalului. Mulțumiri și sincere felicitări personalului spitalului care zilnic dă dovadă de devotament și grijă față de pacienții săi, ducând mai departe prestigiul acestei unități. La mulți ani Spitalului Militar Timișoara!”, este mesajul conducerii prestigioasei unități medicale, vineri 5 mai 2023.

”Dragi colegi, felicitări cu prilejul Zilei spitalului, să vă bucuraţi de roadele tuturor eforturilor depuse de dumneavoastră, de rezultatele frumoase ale corelaţiei dintre teorie şi practică, de gratitudinea pacienţilor, de respectul colegilor.  Să păstraţi sentimentul suprem de dăruire, căci toate bune, într-o zi, se întorc, cu răbdare.  

Să tindeţi continuu spre cunoaştere, avînd o perpetuă sete de ea şi să vă bucuraţi de multe aniversări frumoase, împlinite prin satisfacţia sufletească în faţa muncii prestate şi a profesiei alese.

La mulți ani!”, este mesajul Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale.

Sorin Homeag, fostul director al spitalului: ”269 de ani de existență – Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara. Felicitări pentru tot ceea ce faceți, permanent în slujba aproapelui. Bunul Dumnezeu să vă țină sănătoși dimpreună cu cei dragi și pe toată echipa Spitalului Militar Timișoara. La mulți ani!”.

Comentarii

comentarii