Acasă Politica Spolierea românilor la liber

Spolierea românilor la liber

860
DISTRIBUIȚI

Astăzi se îndeplinește termenul. BNR trebuie să prezinte Comisiei economice a Parlamentului situația băncilor evazioniste. O va face? Tot astăzi aflăm că, la alt capitol, legat tot de spolierea românilor, guvernatorul Băncii Naționale, domnul Mugur Isărescu, în fine a cedat. Pentru societățile de credit nebancare, dar considerate bancare, pentru prima dată este dictat un plafon al dobânzii. Și, tot în această săptămână, guvernatorul ne-a spus că se va pensiona și că va cumula pensia cu salariul. Dar și cu uriașa primă de pensionare acordată ”în înțelepciunea sa” de Consiliul de Administrație BNR.

În disputa legată de băncile evazioniste, lansată de ministrul Finanțelor și amplificată de parlamentarul Daniel Zamfir, șeful Comisiei Economice din Senat, a intervenit în forță primul-ministru. Ce se va întâmpla începând de astăzi?

Astăzi Parlamentul va afla care sunt cele peste 30 de bănci comerciale, care reprezintă o treime din numărul total al acestora, care în ultimii cinci ani au raportat inexistența vreunui profit și, ca urmare, nu au plătit nimic la bugetul de stat. Sau așa ar trebui să se întâmple. Dacă și numai dacă Banca Națională a României, care până acum în loc să supravegheze aceste bănci le-a acoperit fărădelegile, va răspunde solicitării legitime a Parlamentului.

Dacă se va întâmpla așa, în scurt timp vom afla cum aceste bănci, care se scaldă într-o bogăție reală, care se întrec în a achiziționa cele mai frumoase clădiri din România și a le mobila luxos și a le dota cu cele mai scumpe limuzine, au reușit de-a lungul anilor – Parlamentul anunță o investigație nu pe 5, ci pe 10 ani – să-i spolieze pe români, neplătind o lețcaie la bugetul de stat, ca urmare a unor trucuri în mod vădit ilegale. Pentru că este ilegal de pildă, să te faci că iei credite cu dobânzi uriașe de la banca mamă, credite nepracticate pe piața externă, pentru ca apoi, plătind dobânzile, să constați că nu mai ai profit. La fel cum ilegal este să vinzi creanțele la pachet pe sume infime unor offshor-uri, în spatele cărora, într-un fel sau altul, ești tot tu și astfel să golești banca de profit. Doar oamenii spălați pe creier își pot imagina că este posibil ca o bancă străină să funcționeze în România animată de altruism, fără a realiza ani de an vreun câștig din afacerea asta.

Realitatea este că s-a furat la greu de către acești oameni cu gulerele albe, civilizați și bine costumați, fără ca autoritățile statului să intervină în vreun fel. Iar prima instituție care ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă și să ia măsuri este Banca Națională a României. BNR – și Mugur Isărescu știe foarte bine acest lucru – are în atribuții stabilitatea leului și supravegherea întregului sistem bancar. Ca de altfel și supravegherea sistemului parabancar.

În paranteză fie spus, în cursul acestei săptămâni, am aflat cu stupoare de la purtătorul de cuvânt al BNR, că instituția sa nu se poate implica în supravegherea și normalizarea dobânzilor luate cetățenilor de un alt instrument de spoliere a românilor, reprezentat de societățile nebancare care au dreptul de a-i credita pe oameni. Pentru ca azi dimineață tot BNR să se răsucească cu 180 de grade. Și să anunțe că, în viitor, va plafona aceste dobânzi. După ce neimplicarea BNR a creat sute de mii de drame și a condus la deposedarea de case a mii de români. Dintre care nu puțini s-au sinucis.

Vom vedea cum decurge ancheta Parlamentului. În paralel însă, am auzit miercuri seară, cum premierul Star Trek al României a anunțat, la rândul său, o serie de măsuri de natură să oblige băncile să intre în legalitate. Ce se va întâmpla însă cu trecutul? El va fi pur și simplu șters?

Cine va stabili până la urmă care este răspunderea reală a BNR în general și a guvernatorului Mugur Isărescu în special pe toată această acțiune constantă de spoliere a statulu român întregită cu spolierea directă a cetățenilor? Oare dacă acest pas va fi în fine săvârșit, vor fi dați banii înapoi? Mă îndoiesc. Dar dacă se pune ordine cumva în sistemul bancar pentru viitor, se va întâmpla același lucru și în ceea ce privește multinaționalele?

Până când vom afla răspunsul la aceste întrebări, avem și o certitudine de natură să ne liniștească. Guvernatorul Băncii Naționale Mugur Isărescu prinde ultmul tren și, așa cum ne anunță, beneficiind de o măsură a Consiliului de Administrație, adoptată ”în înțelepciunea acestuia”, se va pensiona. Va fi probabil cea mai mare pensie din România. Care se va adăuga de îndată la cel mai mare salariu din România. Iată răsplata cuvenită pentru grija pe care a dovedit-o față de români.

Comentarii

comentarii